Epavele aparatelor militare prăbușite, ridicate de pe câmp. Au fost recuperate și cutiile negre. Cei 8 militari decedați au fost înaintați în grad post-mortem

4 martie 2022, 14:28

Opt militari au murit în urma celor două accidente aviatice, care au avut loc unul după altul, miercuri seara, în apropierea localității Cogealac.

Pe câmpul din apropierea localității Cogealac, unde se află epava avionului MIG 21 Lancer, au venit zeci de militari care au înconjurat zona și au făcut verificări.

Anchetatorii care au făcut cercetarea în zona în care s-au prăbușit cele două aeronave militare și-au concentrat eforturile pe căutarea cutiilor negre ale aparatelor de zbor. Dispozitivele pot oferi informații esențiale pentru investigație.

Între timp se lucrează și la curățarea perimetrului în care s-a prăbușit avionul MiG-21. Principalul obiectiv al celor care conduc cercetările la fața locului este dezactivarea armamentului de la bordul avionului militar.

Este vorba de rachete și bombe care pot pune în pericol viața echipelor de căutare.

Potrivit unor surse judiciare, cercetarea a fost declanșată in rem, pentru faptă, și va mai trece o perioadă până va fi făcută expertiza tehnică.

În ceea ce privește prăbușirea elicopterului Puma, cu 7 persoane la bord, experții militari au stabilit că aparatul nu a avut niciun obstacol în zona prăbușirii. Sunt luate în calcul o eroare de pilotaj, combinată cu vremea nefavorabilă și un posibil stol de păsări, dar toate aceste ipoteze urmează să fie verificate.

Pentru vecini și prieteni vestea dispariției militarilor a fost un șoc.

Locuitorii din Caracal, orașul natal al pilotului de pe MiG-ul 21 Lancer prăbușit au fost șocați de tragedie. Costinel Iosif Niță a absolvit în 2010 Liceul Mihai Viteazul, specializarea Matematică-Informatică. Visul său a fost să urmeze cariera tatălui. Și a reușit să și-l împlinească. Dar zborul care îi era atât de drag i-a adus sfârșitul.

Trupurile neînsuflețite a șase dintre militarii morți în urma prăbușirii elicopterului au fost depuse la Muzeul Național al Marinei Române din Constanța. Al șaptelea va fi dus în județul Argeș. Iar sicriul cu pilotul avionului MiG-21 va fi transportat la București.

Cei opt militari au fost înaintaţi în grad, post-mortem, de ministrul Apărării Naţionale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă