Entități din Rusia, cu legături la Kremlin, dețin proprietăți în apropierea unor baze militare cheie din Norvegia

13 aprilie 2024, 12:42

Serviciile secrete norvegiene afirmau recent, într-un raport oficial, că spionajul rusesc este cea mai mare amenințare și vizează politicieni și obiective militare. În acest context, un grup de jurnaliști a descoperit că entități din Rusia, cu legături la Kremlin, au ajuns să dețină proprietăți în apropierea unor baze militare cheie din Norvegia.

Acum 10-15 ani, aceste locuințe pitorești erau simple case de vacanță, fără vreo valoare deosebită. Sunt însă situate extrem de aproape de o bază militară strategică. Jurnaliști norvegieni au descoperit că unele sunt deținute de politicieni ruși aflați în anturajul Kremlinului – printre care și Igor Morar, un nume cu sonorități românești, primarul orașului Murmansk – născut însă în estul Ucrainei, în Donbas, la Lugansk.

Igor Morar, primarul din Murmansk: Nu pot comenta public situația, dar deocamdată guvernul norvegian nu a creat dificultăți din cauza situației.

Potrivit Kremlinului, Norvegia este pe faimoasa listă a „țărilor neprietenoase”, dintre care face parte și România.

 Este așadar cu atât mai ciudat ca susținători ai președintelui Putin să dețină proprietăți în Norvegia – și chiar atât de aproape baze militare.

Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store: Situația ilustrează ceva la care trebuie să fim atenți. Trebuie să avem reguli serioase care să dea autorităților acces la înregistrările cadastrale, să putem afla cine are proprietăți, cine le cumpără în Norvegia, am înăsprit regulile pentru asta. Lucrăm cu Autoritatea de Securitate Națională să ne actualizăm procedurile.

Chiar lunile trecute au avut loc aici amplele exerciții NATO Nordic Response.

Serviciile secrete norvegiene nu au comentat direct situația semnalată de jurnaliști, dar au confirmat că state străine printre care și Rusia cumpără și investesc în Norvegia – și că unele proprietăți pot reprezenta o amenințare de securitate.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite