Elon Musk ia în considerare retragerea platformei X, fostă Twitter, din Uniunea Europeană

Elon Musk
Elon Musk
19 octombrie 2023, 13:05

Actul legislativ privind serviciile digitale obligă, printre altele, marile platforme online să ia măsuri consecvente şi rapide împotriva discursurilor care incită la ură.

X a primit recent o listă de întrebări din partea Comisiei Europene. Autoritățile de la Bruxelles vor să afle mai multe despre modul în care platforma de socializare îşi îndeplineşte obligaţiile.

Solicitarea Comisiei a venit în contextul mai multor dovezi că apelurile la violenţă şi dezinformarea s-au răspândit pe platforma X după atacul asupra Israelului comis de organizaţia teroristă palestiniană Hamas.

Comisarul UE Thierry Breton s-a referit, printre altele, la rapoarte privind imagini şi înregistrări de jocuri video trucate, care au fost prezentate ca înregistrări reale. Încălcările acestor reguli implică sancţiuni grele.

Conform Business Insider, Musk a discutat despre cum poate face ca X să nu mai fie disponibilă în UE sau despre modul în care ar putea să blocheze accesul utilizatorilor din regiune.

Elon Musk a concediat mai mult de jumătate din forţa de muncă după ce a cumpărat compania Twitter pentru aproximativ 44 de miliarde de dolari, în 2022. Echipele responsabile cu controlul conţinutului au fost, de asemenea, puternic afectate.

Magnatul cu opinii politice de dreapta a susţinut că Twitter a restricţionat excesiv libertatea de exprimare înainte de preluare.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite