Elena Udrea află marți dacă va fi extrădată din Bulgaria în România

9 mai 2022, 18:53

Pentru marți vorbim de două scenarii.

În primul rând, putem vorbi de decizia judecătorilor de a o extrăda pe Elena Udrea în România. În acest, caz, conform acordului cadrului european, Bulgaria are la dispoziție 10 zile pentru trimiterea Elenei Udrea în România.

Pe de altă parte, dacă judecătorii vor considera că Elena Udrea nu trebuie să fie extrădată în țara noastră, atunci ea va fi liberă să plece oriunde.

Pe de altă parte, vorbim de un dosar care se judecă încă pe fond, dosarul Hidroelectrica, în care judecătorii Curții de Apel au emis un mandat european de anchetă tocmai pentru că, susțin ei, nu au putut să o localizeze pe Elena Udrea, nu știu cu exactitate unde este încarcerată.

Din informațiile pe care le avem noi, se află în arest preventiv la Blagoevgrad și acest mandat european le permite judecătorilor ca, în momentul în care știu unde se află Elena Udrea, evident în custodia autorităților din oricare țară din spațiul european, să o poată audia, să facă o solicitare către autoritățile din țara respectivă și să efectueze audierea prin videoconferință. Acest lucru se poate schimba în funcție de decizia judecătorilor de la Sofia.

Dacă va avea loc extrădarea Elenei Udrea în România, va fi încarcerată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă