Editorial TVR Sport: În așteptarea buldozerelor

Atunci când un buldozer își face apariția într-o locație, oricare ar fi ea, e de rău, înainte de a fi de bine. Un agregat care produce un disconfort fonic uriaș pentru proximitate, dar, efectele distructive pe care le generează inițial înseamnă de fapt pregătirea terenului pentru… ceva mai bun.

Fanii lui Dinamo tânjesc de atâția ani să vadă buldozerele intrând pe viitoarea veche arenă din Șos. Ștefan cel Mare, iar acum, când această minune în sfârșit este pe cale să se înfăptuiască, s-ar putea ca emoția să fie atât de mare, încât să curgă și niscaiva lacrimi în momentul în care prima lamă va „mușca” din structura de beton a bătrânului stadion.

Ca să înțelegem mai bine cât de grea a fost așteptarea întregii suflări dinamoviste, fie-mi permisă o mică istorioară fără legătură cu fotbalul: era vara anului 2018, iar echipa de copii a secției de atletism de la CS Dinamo se pregătea de obișnuitul antrenament pe expirata pistă de tartan a stadionului. Nici n-au apucat micuții să facă turul de încălzire, că panica i-a cuprins și pe ei, și pe antrenori, și pe părinții însoțitori: un responsabil al arenei a venit și a anunțat că accesul în arenă urmează să fie interzis, căci trebuie să înceapă lucrările la noul stadion.

Între timp, unii dintre puștii aceia au ajuns să aibă la rândul lor… copii sau au terminat-o de mult cu sportul de performanță, fără ca vreun utilaj să-și facă simțită prezența în Parcul Sportiv Dinamo. Nici măcar o versiune a celebrului Dorel n-a pășit pe acolo pentru o delimitare a mărețului șantier. În schimb, o machetă drăguță a viitorului stadion SF unde „câinii roșii” vor juca acasă a impresionat încă de la început, fiind folosită masiv pentru ilustrații în presă, tot așteptându-se ca lucrurile să se miște.

Ani buni și 172 milioane de euro mai târziu, proiectul de construcție la Noua Arenă Multifuncțională Dinamo a intrat, în sfârșit, pe drumul fără de întoarcere, după parafarea actelor la Palatul Victoria. De ce a durat atât??? Deja este o întrebare retorică, trăind într-o țară încă sufocată de birocrație la anumite niveluri, așa că se impune o reformulare: de ce a durat incredibil de mult până s-a dat undă verde la acest proiect, în comparație cu altele similare, unde a durat „doar” foarte mult?

Dacă întrebi autoritățile, îți vor vorbi despre complexitatea lucrării. În Parcul Sportiv Dinamo, construit la începutul anilor ’50, totul se încăpățânează să iasă din sfera simplității. Proximitatea cu Spitalul de Urgență, care dă direct spre stadion pe latura sud-estică, dar mai ales existența a trei magistrale de apă și termoficare ce traversează terenul, au fost adevărate frâne în avizarea lucrării.

Practic, toate aceste conducte trebuie relocate, iar la Spitalul Floreasca este nevoie de o ditamai consolidarea la structura de rezistență, lucrări suplimentare nu tocmai simplu de executat și care au purtat propriul război birocratic până s-a văzut luminița alb-roșie.

Mai puneți catralioanele de acte necesare la dosar, procedura prin definiție greoiae de desemnare a antreprenorului cu contestațiile de rigoare și, colac peste pupăză, revendicările care au planat asupra terenului și puteți să vă întrebați: „Wow, cum de n-a durat 100 de ani până ați dat avizul final?!”.

Acum, după evenimentul major de miercuri la sediul Guvernului, organizarea de șantier are undă galbenă spre verde să înceapă, astfel că undeva prin luna mai scrâșnetul ascuțit al vechii structuri de beton transformată în moloz ar trebui să gâdile urechile suporterului dinamovist mult prea alungite de atâta așteptat.

Un editorial de Vlad Bucurescu