Echipa de handbal feminin Rapid București, învinsă acasă de Metz, în Liga Campionilor

Echipa de handbal feminin Rapid București. Autor: IONUT ANGHEL (C) / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro
14 ianuarie 2024, 19:21

CS Rapid Bucureşti a fost învinsă de echipa franceză Metz Handball, cu scorul de 34-31 (16-18), duminică seara, în Sala Polivalentă din Capitală, în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.

Rapid a controlat trei sferturi din meci, dar a pierdut pe final, primind ultimele 4 goluri ale partidei, după ce a avut 31-30.

Vicecampioana României nu a contat pe cele mai bune jucătoare ale sale, Sorina Grozav, Eliza Buceschi, Estavana Polman.

Dorina Korsos şi Alicia Fernandez Fraga au marcat câte 7 goluri pentru Rapid, Orlane Kanor 6, Marta Lopez Herrero 4, Andjela Janjusevic 3, Albertina Da Cruz Kassoma 3, Alexandra Badea 1.

Portarul Diana Ciucă a încheiat cu 6 şuturi apărate (22,22%), Ivana Kapitanovic a avut 3 (21,43%), iar Denisa Şandru a apărat un şut (33,33%).

Sarah Bouktit a fost cea mai bună jucătoare a formaţiei din Hexagon, cu 12 goluri, Kristina Jorgensen a reuşit 6, Louise Katharina Vinter Burgaard 5, Chloe Valentini 4, Lucie Granier 4, Anne Mette Hansen 3.

Camille Depuiset a avut 7 intervenţii (29,17%), iar Hatadou Sako 4 (22,22%).

Meciul a fost arbitrat de Vanja Antic şi Jelena Jakovljevic, ambele din Serbia, iar delegat EHF a fost slovena Anja Freser.

Sâmbătă, în alte meciuri din grupă, FTC-Rail Cargo Hungaria a pierdut acasă cu Team Esbjerg, scor 28-33, Vipers Kristiansand a dispus de Krim Mercator Ljubljana, cu 29-23, iar duminică, Ikast Handbold a învins-o în deplasare pe MKS Zaglebie Lubin cu 35-26.

În etapa următoare, Rapid va juca în deplasare cu Ikast, pe 21 ianuarie.

Clasament
1. Team Esbjerg 18 puncte
2. Metz Handball 16
3. Ikast Handbold 13
4. Vipers Kristiansand 9
5. Krim Mercator Ljubljana 9
6. FTC-Rail Cargo Hungaria 8
7. CS Rapid Bucureşti 7
8. MKS Zaglebie Lubin 0.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă