Două persoane au fost arestate în cazul scandalului de la școala din Alexandria
Tatăl elevului care a început ieri conflictul după ce și-a agresat și jignit mai mulți colegi avea asupra sa un cuțit în momentul reținerii.
Polițiștii nu știu încă dacă este arma care a fost folosită pentru înjunghierea elevului de 19 ani.
În acest caz a fost reținut și un complice care l-ar fi însoțit pe tatăl furios în momentul agresiunii.
O a treia persoană este căutată pentru aceleași infracțiuni.
Poliția a luat declarații de la persoanele implicate, de la profesorii diriginți ai celor doi elevi precum și profesorului de sport care a sunat la 112.
O a doua anchetă este în plină desfășurare la Inspectoratul Școlar Județean.
Cei doi elevi implicați în scandal sunt în stare bună și nu au avut nevoie de internare.