Două gemene siameze în vârstă de câteva luni, care împărţeau organe vitale, separate în Arabia Saudită

20 iulie 2025, 18:56

O echipă de medici din Arabia Saudită a reușit să separe două gemene siameze, în vârstă de numai câteva luni, care împărţeau unele dintre organele vitale. Ceea ce adaugă la performanța specialiștilor este nu premiera intervenției – ci dimpotrivă, faptul că este cel de-al 65-lea asemenea succes al saudiților.

Din echipa saudită care le-a separat pe gemenele siameze Yara și Lara au făcut parte 38 de oameni – specialiști, chirurgi, anesteziști, asistenți medicali.

Operația a durat peste 12 ore.

Fetițele erau unite în zona abdomenului inferior și a pelvisului și s-au născut în noiembrie anul trecut.

Coordonatorul echipei de medici saudiţi, Abdullah al Rabeeah: Gemenele cântăreau aproximativ 10kg și aveau organe digestive comune, inclusiv colonul și rectul, precum și părți din sistemul urinar, reproducător, oasele pelviene.

Este cel de-al 65 succes al cercetării saudite privind gemenii siamezi, începută acum câteva decenii, și datorită căreia au fost salvate familii din 27 de țări.

Acum 10 ani, Arabia Saudită a lansat un vast program guvernamental pentru diversificarea dezvoltării sale naționale, Viziunea 2030; printre proiectele urmărite se numără și atingerea performanțelor de nivel mondial în chirurgia pediatrică.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite