Două focare de pestă porcină africană în județul Buzău

Nou focar de pestă porcină africană
Nou focar de pestă porcină africană
5 decembrie 2023, 09:49

Potrivit Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), cele două focare au fost identificate în două gospodării iar animalele au fost sacrificate.

„La această dată pesta porcină africană evoluează pe raza judeţului Buzău la nivelul a două exploataţii nonprofesionale de pe raza Unităţii Administrativ Teritoriale (UAT) Padina şi UAT Vâlcelele, fiind afectate un număr de patru suine. Toate cele patru animale au fost ucise şi ecarisate prin grija celor două primării. Dacă nu mai apar alte focare până la jumătatea lunii decembrie, acestea vor putea fi închise. În aceste zone sunt impuse restricţii de mişcare a porcinelor, fiind interzisă mişcarea animalelor în zona de supraveghere şi de protecţie pe o rază de 10 km în jurul focarelor”, a declarat, purtătorul de cuvânt al DSVSA Buzău, Iulian Moca, potrivit Agerpres.

Inspectorii sanitar veterinari atrag atenţia că este interzisă comercializarea porcilor, cărnii şi produselor din carne provenite din zonele de restricţie, ca urmare a evoluţiei virusului Pestei Porcine Africane (PPA).

„În această perioadă avem în desfăşurare şi controale în trafic împreună cu reprezentanţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău. Vor fi verificate atât mijloacele de transport pentru animale vii cât şi mijloacele proprii auto cu scopul de a descuraja mişcarea de animale sau produse de origine animală. Nu există la această dată pe raza judeţului posibilitatea decât a sacrificării porcinelor şi a consumului familial, bineînţeles cu familia extinsă dacă avem rude la oraş, dar numai după efectuarea examenului trichineloscopic.„, a mai precizat Iulian Moca.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Internetul, speriat de apocalipsa ”căprioarei zombie”. Ce este această boală

România, la un pas de epidemie de gripă