Dosarul Kristof Lajos, ”antrenorul de genii”. Trei bărbaţi, cercetaţi pentru relaţii sexuale cu minori din familii defavorizate, au fost reţinuţi
Apar noi suspecţi în dosarul antrenorului de genii, Kristof Lajos, arestat preventiv pentru violarea unui băiat de 14 ani. Poliţiştii au mai depistat alţi trei bărbaţi care ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minori. Aceştia au fost reţinuţi şi vor ajunge în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit anchetatorilor, Kristof Lajos şi cei trei suspecţi erau prieteni şi mergeau la aceleaşi petreceri. Unul dintre ei a înființat ONG-uri, iar prin intermediul lor ar fi ademenit copii din familii defavorizate şi din centre de plasament. Le promiteau bani şi “beneficii educaţionale” şi astfel îi determinau să întreţină raporturi sexuale.
În urma cercetărilor, cazul a luat amploare.
Anchetatorii au găsit poze compromiţătoare la “antrenorul de genii”.
Asta i-a condus către încă trei bărbaţi care ar fi abuzat copii. Ei au fost duşi la audieri.
Cosmin Olteanu, unul dintre suspecţi, a înfiinţat două ONG-uri cu scopul de a ajuta persoanele defavorizate sau din centrele de plasament. Însă, spun anchetatorii, împreună cu ceilalţi doi complici, ambii cu funcţii în aceste asociaţii, i-au determinat pe minori să întreţină relaţii sexuale cu ei. Le ofereau bani, bunuri sau promisiunea că îi ajută să continue şcoala. Victimele aveau între 13 şi 17 ani.
Surse din anchetă susţin că părinţii unor copii ştiau de ce se întâmpla.
La audieri a fost adus şi Kristof Lajos, cunoscut drept “antrenorul de genii”.
Kristof Lajos a fost arestat preventiv, în iulie, după ce a fost prins în flagrant în timp ce viola un copil de 14 ani. Lajos nu făcea parte din nici o asociaţie, dar participa la evenimentele organizate de ceilalţi 3 suspecţi.
La 119 se pot sesiza abuzurile împotriva minorilor.

