Dosarul Epstein: Au fost publicate documente care se referă la Donald Trump

7 March 2026, 12:41 (actualizat 7 March 2026, 13:06)

Departamentul de Justiție al Statelor Unite a publicat noi documente din dosarul infractorului sexual Jeffrey Epstein, omise anterior, care se referă la preşedintele american.

Acestea rezumă interviuri luate în 2019 de FBI unei femei a cărei identitate rămâne secretă.

Aceasta a susținut că a fost abuzată sexual de Donald Trump în anii ’80, când era minoră. Ea a declarat că i-a fost prezentată lui Trump de către Epstein.

Într-o postare pe reţeaua X, Departamentul de Justiţie a precizat că documentele referitoare la Trump nu au fost publicate până acum dintr-o eroare, pentru că erau etichetate incorect, drept duplicate. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a declarat că afirmațiile femeii sunt „acuzații complet nefondate, susținute de zero dovezi credibile”, iar Departamentul de Justiţie a avertizat că unele dintre documente includ “afirmaţii neadevărate” despre preşedintele american.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite