Dosar penal, după ce un licean din Orșova și-a lovit un coleg. Adolescentul a căzut și a rămas inconștient câteva minute

30 ianuarie 2024, 18:34

Incident grav într-un liceu din Orșova, unde un elev de 15 ani a fost lovit de un coleg. Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional! În urma loviturii, băiatul a căzut și a fost găsit în stare de semiconștiență de ceilalți copii, care au alertat medicul școlii.

Incidentul a avut loc la Liceul Traian Lalescu din Orșova. Cearta ar fi pornit de la un schimb de replici între victimă și iubita agresorului. Acesta s-a dus glonț la adolescent și l-a lovit violent, moment în care acesta s-a dezechilibrat și a căzut.

Preț de câteva minute, băiatul a rămas inconștient, iar colegii au chemat imediat medicul școlii.

Inițial, băiatul părea că-și revine, dar i s-a făcut din nou rău, așa că au fost chemați paramedicii SMURD, care l-au transportat la spital.

În școală a fost declanșată o anchetă. Se va discuta cu cei doi copii, dar și cu părinții lor. Agresorul riscă scăderea notei la purtare.

Cazul a intrat și în atenția Inspectoratului Școlar Județean, dar și a Poliției, care a deschis dosar penal pentru loviri sau alte violențe.

Dacă aflați de cazuri de violență, neglijare sau abuz asupra copiilor, puteți suna la numărul unic de urgență 119.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite