Dosar de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu. Procurorii verifică în ce condiții a decedat fosta ministră a Justiției

14 December 2025, 12:20 (actualizat 14 December 2025, 12:49)

Dosar de moarte suspectă în cazul fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu. Procurorii s-au autosesizat pentru că au apărut unele controverse după decesul acesteia. Au cerut documentele şi fișele medicale de la spitalele unde a fost internată.

Surse judiciare susţin că vor fi audiate mai multe persoane cu care a intrat în contact Rodica Stănoiu, inclusiv partenerul său cu 50 de ani mai tânăr.

Sursele spun că fostul ministru ar fi fost internat la un spital din Bucureşti, cu câteva zile înainte de deces, şi ar fi prezentat urme vizibile de lovituri la cap şi în zona ochilor, dar şi că ar fi fost externată pe semnătură de partenerul său de viață.

Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției în guvernul Adrian Năstase şi senator timp de 3 mandate, a murit pe 3 decembrie, la 86 de ani.

Rodica Stănoiu a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în 1961. În 1969 și în 1982, a urmat studii postuniversitare la Școala de Criminologie a Universității din Montréal, respectiv la Facultatea Internațională de Drept Comparat din Strasbourg.

În 1975, a obținut titlul de Doctor în Drept la Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” din cadrul Academiei Române, iar în 1994, a urmat un stagiu de cercetare la Centrul Federal de Justiție din Washington DC, potrivit muzeulexiluluiromanesc.ro.

Din anul 1995, până în anul 2005, a lucrat ca profesor universitar la Universitatea Spiru Haret, iar din 1996 a ocupat aceeași funcție academică la Universitatea Dimitrie Cantemir.

Începând cu 1996, a fost senator în cadrul Parlamentului României timp de trei mandate, iar între 2000 și 2004, a fost Ministru al Justiției. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite