Donald Trump nu vede nicio problemă ca Moscova să aprovizioneze Cuba cu petrol

30 March 2026, 09:27 (actualizat 30 March 2026, 10:20)

După ce a ridicat sancţiunile pentru petrolul rusesc aflat pe mare, Donald Trump nu vede nicio problemă ca Moscova să aprovizioneze Cuba, aflată sub o interdicţie de aprovizionare impusă tot de Statele Unite.

Promovată de Casa Albă drept o măsură pe termen scurt, de echilibrare a pieţei energiei, decizia – o gură de aer vitală pentru finanţarea resurselor de război ale Moscovei împotriva Ucrainei – nu a oprit în niciun fel creşterea preţurilor la combustibili.

Vorbind duminică la bordul aeronavei Air Force One, Trump a confirmat că un petrolier se îndrepta spre țara din Caraibe.

„Avem un petrolier acolo. Nu ne deranjează să primească cineva o navă încărcată, pentru că trebuie să supraviețuiască”, a declarat el reporterilor, când a fost întrebat despre navă.

„Dacă o țară vrea să trimită petrol în Cuba chiar acum, nu am nicio problemă. Prefer să-l las să intre, fie că este vorba de Rusia sau de oricine altcineva, pentru că oamenii au nevoie de încălzire și răcire și de toate celelalte lucruri de care au nevoie”, a adăugat președintele.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite