Donald Trump l-a sunat pe Vladimir Putin și l-a felicitat pentru realegerea în funcție

21 martie 2018, 00:17

Convorbirea telefonică a avut loc la solicitarea părții americane, a precizat Kremlinul. Washingtonul și Moscova au dat publicității comunicate în urma discuției, iar președintele Donald Trump a făcut o declarație în timpul unei întâlniri la Casa Albă cu prințul moştenitor al Arabiei Saudite.

Donald Trump: „L-am sunat pe preşedintele Putin şi l-am felicitat pentru victorie. Pentru victoria în alegeri. Convorbirea a avut legătură şi cu faptul că probabil ne vom întâlni în viitorul nu prea îndepărtat, astfel încât să putem discuta despre cursa înarmării.”

Nu există planuri specifice în acest moment pentru o asemenea întâlnire, a spus secretarul de presă de la Casa Albă.

Crizele din Siria, Ucraina și Coreea de Nord au fost subiecte abordate în convorbirea telefonică.

Președintele Trump a subliniat importanța denuclearizării peninsulei coreene.

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, cei doi lideri au confirmat necesitatea ca SUA și Rusia să continue eforturile comune pentru stabilitatea strategică.

Kremlinul menționează și aspecte legate de consolidarea legăturilor economice.

Niciun cuvânt în comunicatele oficiale despre tema ingerințelor ruse în alegerile prezidențiale din SUA sau despre atacul cu agent neurotoxic din Marea Britanie asupra fostului agent dublu Serghei Skripal.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite