Donald Trump “a glumit” din nou pe subiectul fuziunii Canadei cu SUA, la întâlnirea cu premierul Carney

8 October 2025, 08:32 (actualizat 8 October 2025, 10:27)

Cel mai mare investitor străin în Statele Unite și al doilea cel mai mare partener de comerț al Washingtonului, după cum se poziționează Canada, caută să își îmbuneze vecinul. A fost scopul vizitei premierului Mark Carney la Casa Albă.

Nu suntem în conflict, suntem în competiție, a subliniat el, la finalul unor discuții optimiste privind schimburile comerciale, cu un rezultat nu foarte concret, dar încheiate cel puțin pe un ton jovial.

Președintele Statelor Unite chiar a glumit pe tema unui subiect care l-a preocupat intens în primele luni de mandat: Canada, al 51-lea stat al SUA.

Mark Carney, premierul Canadei: – Pace din India, Pakistan, până în Azerbaidjan, Armenia, neutralizarea Iranului ca forță a terorii, iar acum, poate pentru altă dată, dar este, sub multe aspecte, important…

Donald Trump, preşedintele SUA: – Fuziunea dintre Canada şi Statele Unite! Glumesc doar!

Mark Carney, premierul Canadei: – Nu aici voiam să ajung.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă