Doi pompieri răniți în explozia de la Crevedia au revenit în țară după tratamentul în Italia

31 octombrie 2023, 07:41

Cei doi pacienți au fost aduși cu ambulanțele de la Milano la Timișoara. Au fost printre cei 58 de răniți în exploziile catastrofale de la Crevedia, care au provocat și moartea a 6 oameni. Timp de opt săptămâni ei au fost tratați de italieni într-un centru medical specilizat, așa cum nu există în România.

Mihai Grecu, șef UPU SMURD Timiș: Pacienții amândoi au fost stabili, au suportat bine transportul. Sigur vor necesita proceduri suplimentare și de fizioterapie, care țin de evoluția pe termen lung a pacientului marele ars.

În lipsa unui centru pentru marii arși în România, cei doi pompieri au fost transportați, la câteva ore după explozie, la Milano, în Italia, unde au fost tratați. Au fost săptămâni critice pentru ei. Unul avea arsuri pe 75% din suprafața corpului, cel de al doilea – pe 25%.

Dorel Săndesc – manager Spitalul Județean din Timișoara: Unul dintre ei, cel cu o suprafață mai mică arsă va fi foarte probabil externat la sfârșitul săptămânii și va merge acasă, iar celălalt  care are o suprafață mai mare  este și el într-o stare bună, dar va rămâne la noi pentru îngrijiri.

La începutul lunii octombrie, a mai ajuns la Timișoara încă o victima de la Crevedia: un angajat al stației GPL, cetațean nepalez, după ce inițial a fost tratat într-un spital din Germania. Până acum, 50 dintre persoanele rănite în explozii produse la fosta stație GPL au fost externate.

Patronii stației sunt în arest preventiv, iar Parchetul General are în lucru un dosar penal despre dezastrul de la Crevedia.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite