Doi membri ai grupării ”Vlad Ţepeş”, arestaţi preventiv, alţi patru, sub control judiciar

7 martie 2025, 06:06 (actualizat 7 martie 2025, 18:21)

Curtea de Apel Bucureşti a dispus, joi noaptea, arestarea preventivă a doi membri ai organizaţiei Comandamentul ”Vlad Ţepeş”, Adrian Robertin Dinu şi Marius Semeniuc, acuzaţi de trădare şi legături cu agenţi ai Rusiei.

Alţi patru membri ai grupării au fost plasaţi sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, respectiv Ştefan Mateescu, Raul – Mihail Lupu, Georgică – Cristian Atitiene şi Radu Pompiliu Şofran. Aceştia au mai multe restricţii, printre care şi interdicţia de a pleca din România.

Cele șase persoane care ar face parte dintr-o structură de tip militar ar fi încercat să preia puterea în statul român, cu ajutor din Federația Rusă, arată comunicatul DIICOT. Ei ar fi complotat inclusiv pentru a scoate România din NATO. Avocatul unuia dintre cei cercetați neagă acuzațiile.

Ion Sârbu, avocat: Clientul meu pe care l-am reprezentat nu a săvârșit nicio infracțiune de trădare, sunt simple speculații și atât pot să vă spun. Cu persoanele din Rusia s-au întâlnit doar în cadru oficial.

Georgică Cristian Atitiene, suspect: Ne-au invitat la ei, la niște dinee. Trebuia să nu ne întânim? Ultima dată, acum vreo 3 săptămâni, au sărbătorit niște eroi de-ai lor care au căzut aici, încercând să ne apere pe noi cândva.

Radu Șofran, suspect: În momentul în care mergi la o ambasadă, stau drepți în partea dreaptă toți cei din ambasadă, ambasadorul, consulul, consulul 1, consulul 2, atașatul militar, este un protocol. Toți care întră în ambasadă te duci și dai noroc cu ei.

Adrian Robertin Dinu este cel care a înfiinţat Statul Major al Comandamentului „Vlad Ţepeş”, el postând pe site-ul organizaţiei mai multe videoclipuri, în care care spunea, printre altele, că „putem să radem tot, având binecuvântarea Federaţiei Ruse”. De asemenea, el anunţa că îl susţine pe Călin Georgescu.

Marius Semeniuc este profesor de limbi slave la Liceul Tehnologic „Poienile de Sub Munte” şi la Liceul Tehnologic „Sarmaţia” din judeţul Maramureş, iar Radu Pompiliu Şofran este un fost jurnalist de la Radio Bucureşti, în prezent fiind pensionar.

Cei şase inculpaţi au fost reţinuţi joi de DIICOT pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trădare, fiind acuzaţi că au format o organizaţie de tip militar şi ar fi negociat cu agenţi ai Rusiei ieşirea României din NATO.

În dosar este cercetat în calitate de suspect şi Radu Theodoru, un general în retragere cu vârstă de 101 ani, care apare pe pe pagina de internet a organizaţiei ca fiind la conducerea „Statului Major al Comandamentului Vlad Ţepeş”.

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a prezentat scuze în numele MApN, după ce, în luna ianuarie, a fost transmisă, sub semnătura sa, către generalul-maior în retragere Radu Theodoru o scrisoare de felicitare cu prilejul împlinirii vârstei de 101 de ani.

Prin diverse „comunicate”, „memorandumuri” şi „notificări”, organizaţia Comandamentului „Vlad Ţepeş” solicita ieşirea României din NATO, reluarea relaţiilor economice şi culturale cu Rusia, China şi Iran, dar şi o nouă structură de conducere a României prin proiectul „Geţia”, condusă de „Sfatul înţelepţilor”, care are în subordine un „Consiliu al Bătrânilor” şi „Comitete Locale ale Moşilor”.

„Din probatoriul administrat în cauză a reieşit faptul că, începând cu anul 2023, cinci dintre inculpaţi, împreună cu un suspect, au constituit un grup infracţional organizat în scopul de a ştirbi suveranitatea şi independenţa statului român prin subminarea politică şi a capacităţii de apărare a ţării. Începând cu anul 2024, la gruparea de criminalitate organizată a aderat un alt inculpat, toţi membrii desfăşurând acţiuni continue, conştiente, publice sau conspirate în vederea îndeplinirii scopului propus. De asemenea, membrii grupului infracţional au intrat, în mod repetat, în legătură cu agenţi ai unei puteri străine, aflaţi atât pe teritoriul României, cât şi al Federaţiei Ruse”, spune DIICOT într-un comunicat de presă.

Conform DIICOT, gruparea de criminalitate organizată s-a constituit sub paravanul unei organizaţii şi s-a dezvoltat pe tipul unei structuri de tip militar, cu eşaloane de conducere (stat major) şi personal de execuţie, reprezentată prin imaginea suspectului cercetat în cauză, general maior în retragere.

Cercetările efectuate au relevat că membrii grupării, prin intermediul unor platforme online, au recrutat adepţi şi au publicat materiale video (notificări adresate autorităţilor statului român, organizaţiilor naţionale şi internaţionale).

De asemenea, inculpaţii au întreprins demersuri pentru realizarea unor negocieri cu factorii politico-militari externi privind retragerea României din NATO, înlăturarea actualei ordini constituţionale, desfiinţarea partidelor politice, instalarea unui nou Guvern format din membrii organizaţiei ce vor ocupa funcţii de miniştri, înlăturarea tuturor angajaţilor din instituţiile statului, adoptarea unei noi Constituţii, schimbarea numelui ţării, a drapelului şi imnului.

Totodată, pe parcursul lunii ianuarie, doi dintre inculpaţi s-au deplasat la Moscova, unde au intrat în contact cu persoane dispuse să sprijine demersurile organizaţiei cu privire la preluarea puterii de stat în România.

Punerea sub acuzare a celor şase membri ai organizaţiei Comandamentul ”Vlad Ţepeş” are legătură cu expulzarea celor doi diplomaţi ruşi din ţara noastră.

”Cei doi diplomaţi ruşi au desfăşurat acţiuni de culegere de informaţii din domenii de interes strategic şi au întreprins acţiuni de susţinere a demersurilor anticonstituţionale ale grupării”, anunţa SRI.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite