DNA confirmă oficial acuzațiile la adresa generalilor Coldea și Dumbravă. Interceptări care arată cum era intimidat denunțătorul

24 mai 2024, 14:13 (actualizat 24 mai 2024, 19:22)

Florian Coldea, fost şef al Serviciului Român de Informaţii, și fostul general SRI Dumitru Dumbravă sunt cercetaţi pentru trafic de influență și spălare de bani sub control judiciar. Iar pentru a scăpa de arest au fost obligați să achite cauțiuni de câte 100.000 de euro fiecare. Ei au trecut deja pe la poliție. Şi avocatul Doru Trăilă a fost pus sub acuzare şi trebuie să meargă la controlul judiciar în următoarele două luni. Au ieșit la iveală și convorbiri între cei acuzați și denunțătorul pe care ar fi trebuit să-l scape de închisoare, contra unei sume de 600.000 de euro, după cum reiese din anchetă. Potrivit procurorilor, Florian Coldea era numit „șeful cel mare” sau „fondatorul statului paralel”, care îi poate salva pe cei ce intră în „malaxor”.

Fostul șef al SRI, Florian Coldea, a ieșit din sediul DNA mult după miezul nopții, după mai bine de 15 ore de audieri, fără să răspundă la întrebările jurnaliștilor. Profitând de agitația creată, generalul în rezervă Dumitru Dumbravă și-a chemat șoferul și a plecat în fugă. Ambii generali au fost plasați sub control judiciar. Fiecare are la dispoziție o săptămână pentru a plăti o cauțiune de 500.000 de lei. La scurt timp, au ieșit de la audieri afaceristul Dan Tocaci, cel care ar fi intermediat mita, și avocatul Doru Trăilă.

Omul de afaceri Cătălin Hideg, cel care a făcut denunțul, susține că i s-au cerut 600.000 de euro pentru a obține o condamnare cu suspendare într-un dosar al Parchetului European privind achizițiile din pandemie. Potrivit procurorilor, a încheiat un contract de reprezentare cu avocatul Doru Trăilă, la valoarea mitei cerute de generalul în rezervă Dumbravă. Casa de avocatură oferea servicii de consultanță firmelor lui Florian Coldea și Dumitru Dumbravă. Din cei 600.000 de euro, Hideg a plătit 100.000 de euro către Florian Coldea. Însă Hideg a fost condamnat, în primă instanță, la patru ani de închisoare cu executare. Din acel moment, relațiile au început să se deterioreze, după cum reiese din anchetă. Conform unor interceptări, Dumitru Dumbravă s-a plâns că din 2018, de când lucrează cu Doru Trăilă şi cu Florian Coldea, nu au ratat nicio cauză.

FĂCEAU AFACERI DIN 2018

D.D:  Nu-mi reproșează mie că nu suntem în relația asta. Dar cumva mă simt eu nasol. Pentru că e prima dată când se întâmplă așa ceva. Lucrez din 2018 cu el și nu s-a mai întâmplat.

H.R.C.: Aici am vorbit la început, v-am spus.

D.D: Mda!

(SURSA: ORDONANŢA DNA)

Tot Dumbravă i-ar fi promis lui Hideg că va rezolva situaţia la Curtea de Apel Bucureşti, sugerându-i că ar fi bine să facă acord de recunoaştere şi să plătească prejudiciul de peste 15 milioane de lei.  Şi avocatul Doru Trăilă i-a dat de înţeles că ar fi o speranţă la instanţa de apel, cu ajutorul lui Florian Coldea, dar că „șeful” este supărat pentru că nu a efectuat plățile. 

CUM ERA INTIMIDAT DENUNŢĂTORUL

TRĂILĂ DORU: Reacția domnului celălalt a fost destul de categorică. El e o persoană, așa, mai dintr-o bucată și care e obișnuit să dea dispoziții, din ce m-am prins eu și…

Hideg Cătălin: Da.

T.D.F.: Ele trebuie executate. Cam așa vede lucrurile.

H.R.C.: Și…

T.D.F.: Că dacă ești șef toată viața…

H.R.C.: Asta este… mă execută …

(SURSA: ORDONANŢA DNA)

CĂTĂLIN HIDEG, denunțător: Peste 100 de persoane mi-au spus, în doi ani de zile, cât am fost în control judiciar, că numai domnul Coldea este cel care poate să-mi rezolve această problemă de justiție.

Generalul Dumbravă i-ar mai fi spus denunţătorului că aşteaptă să treacă alegerile pentru a-şi relua influenţa în România.

SFÂRȘIT DE EPOCĂ

D.D: (…) E sfârșit de epocă. (…) Credeți-mă!

H.C.: Bun! Și atunci…

D.D: (…) Deci eu vă spun că am văzut filmul. Vorbim acuma pe nișa asta, batem palma, facem, primim promisiuni că nu știu ce. (…) Și după ce se termină alegerile și se reface structura, osatura statului… trebuie să o luăm fix de la zero și avem un mare handicap, pentru că venim: „A! Păi voi ați fost cu… ăilalții!”.

(SURSA: ORDONANŢA DNA)

Procurorii au luat în calcul chiar măsura reținerii față de generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, dar au optat în cele din urmă pentru o măsură mai blândă, a controlului judiciar pe cauţiune, din cauza stării de sănătate a generalului Dumitru Dumbravă.

Conform unor surse judiciare, Coldea ar fi încercat, în cadrul audierilor, să dea vina pe Dumbravă.

În ianuarie 2017, Florian Coldea a demisionat din funcția de prim-adjunct al directorului SRI și a fost trecut în rezervă după aproape 12 ani la conducerea operativă a serviciului. În cei 12 ani, Coldea a fost protagonistul unor momente controversate și a fost cel mai tânăr general de informații din România.


Şi avocatul Doru Trăilă a fost pus sub acuzare şi trebuie să meargă la controlul judiciar în următoarele două luni.

Surse: Cei doi generali s-au contrazis la audieri

În timpul audierilor, generalii s-ar fi contrazis, potrivit unor surse, cu privire la serviciile concrete de consultanță oferite afaceristului.

Florian Coldea i-ar fi indicat pe generalii Dumitru Dumbravă și Dumitru Cocoru drept principalii responsabili de gestionarea relației cu avocatul Doru Trăilă în cazul afaceristului Cătălin Hideg, relație de consultanță considerată trafic de influență de către procurorii DNA.

Comunicarea oficială a DNA

Direcția Națională Anticorupție a dat, vineri, un comunicat în care a arătat că Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi foști militari, în prezent asociați în cadrul unor societăți, un avocat din cadrul Baroului București și o persoană fără calitate specială), pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență.

Potrivit DNA, în perioada martie 2023 – aprilie 2024, trei dintre inculpați (cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București) ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 700.000 euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că ar avea influență asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia pronunțe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat. După mai multe negocieri, suma care ar fi fost pretinsă de inculpați a fost diminuată la 600.000 euro plus TVA, fiind stabilit ca aceasta să fie remisă în trei tranșe egale.

În contextul menționat mai sus, în aceeași perioadă, martorul ar fi remis celor trei inculpați o plată parțială în sumă de aproximativ 100.000 euro.


În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane juridice, cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, se arată în comunicatul DNA.

În perioada controlului Judiciar, cei patru inculpați trebuie să nu părăsească teritoriul României și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

DNA a mai informat că inculpații vor depune o cauțiune în valoare de 500.000 lei (stabilită față de cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București), respectiv 150.000 lei (cu privire la cel de-al patrulea inculpat).

După 15 ore de audieri, procurorii DNA au decis: Gen. Coldea și Dumbravă, control judiciar pe cauțiune de 500.000 de lei

După ce au fost audiați la sediul DNA timp de mai bine de 15 ore, generalii în rezervă Dumitru Dumbravă și Florian Codlea au fost puși sub control judiciar pe cauțiune de 500.000 de lei. Aceeași măsură a fost luată și față de avocatul Doru Trăilă. Cei trei sunt acuzați de trafic de influență și spălare de bani.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite