Dmitri Medvedev: Convorbirea lui Putin cu Trump demonstrează că Rusia nu va fi niciodată înfrântă

Dmitri Medvedev
Dmitri Medvedev
13 februarie 2025, 09:33

Convorbirea telefonică dintre preşedinţii rus, Vladimir Putin, şi american, Donald Trump, a arătat că orice speranţe ale Occidentului privind înfrângerea Rusiei nu vor fi niciodată realizate, a declarat joi fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, în prezent vicepreşedinte al puternicului Consiliu de Securitate al Federaţiei Ruse, transmite Reuters.

„Nu există şi nu poate exista o ţară principală şi un conducător de rang înalt al planetei”, a afirmat Medvedev.

Fostul preşedinte rus a adăugat: „Această lecţie ar trebui să fie învăţată de elitele americane arogante”.

„Este imposibil să ne îngenuncheze. Şi cu cât adversarii noştri îşi dau seama mai repede de asta, cu atât mai bine”, a conchis el.

Vladimir Putin şi Donald Trump au discutat telefonic miercuri timp de aproape o oră şi jumătate şi au convenit să se întâlnească, potrivit Kremlinului, în timp ce liderul de la Casa Albă a afirmat la rândul său că a convenit cu omologul său rus să înceapă „imediat” negocierile cu privire la Ucraina.

Putin a vorbit ultima dată cu un preşedinte american în exerciţiu în februarie 2022, când a avut o convorbire cu Joe Biden cu puţin timp înainte de a ordona trimiterea a mii de soldaţi în Ucraina.

CITEȘTE ȘI: Președintele SUA spune că se va întâlni cu Putin în Arabia Saudită. Trump anticipează o încetare a focului într-un viitor nu prea îndepărtat. El a subliniat că vor fi necesare alegeri în Ucraina

Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite