Distracţii în aer liber sau vizite în zone turistice, în ultima zi din vacanța de Paște. Elevii revin miercuri în bănci, pentru ultimul modul din anul școlar

7 mai 2024, 19:17

Vacanţa de Paşte se apropie de final şi pentru elevi. Miercuri se întorc în clase, pentru modulul cinci din acest an şcolar. Elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a se pregătesc pentru probele de foc ale examenelor naţionale. Marți, însă, multi dintre copii au profitat de ultimele momente de vacanță pentru distracţii în aer liber sau vizite în zone turistice.

„Turul Ardealului într-o singură zi” a fost una dintre variantele alese de copii și părinți pentru petrecerea ultimei zile din vacanţa de Paște.

În parcul tematic Minitransilvania de lângă Odorheiul Secuiesc, copiii au putut admira machetele celor mai reprezentative clădiri din regiune, de la Castelul Bran, la Cetatea Devei sau faimoasele biserici fortificate.

In acest parc pot fi admirate, la scară redusă, peste 120 de localități istorice și cetăți medievale din Transilvania, multe incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Există în parc chiar și o mini-mocăniță, cu care copiii s-au putut plimba.

Mihaly Alpar, manager de proiect: Avem foarte mulţi vizitatori, mai ales copii, zilnic peste 800 de persoane vizitează parcul nostru.

Alţi copii și adulți s-au relaxat în poienile de narcise. La Calonda, în Harghita, spectacolul de culoare și parfum se întinde pe 160 de hectare.

Miercuri începe ultimul modul din anul școlar

Trei milioane de elevi revin miercuri în clase pentru ultimul modul din acest an școlar.

Diana Dumitraşcu, jurnalist TVR: Cu excepţia celor din clasele a VIII-a şi a XII-a, care vor termina şcoala mai devreme, ca să se pregătească pentru examenele naţionale, pentru ceilalţi elevi urmează încă şase săptămâni de cursuri. Iar cei din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor trece prin evaluări. La clasa a II-a evaluările încep pe data de 13 mai, la clasa a IV-a pe 21 mai, iar la clasa a VI-a pe 28 mai.

Evaluarea Naţională este primul examen național, programat în perioada 25 – 28 iunie.

Probele scrise ale Bacalaureatului vor începe pe 1 iulie. Toate lucrările vor fi corectate digitalizat. După experienţa de la simulări, problemele tehnice din platformă au fost corectate.

Ligia Deca, ministrul Educaţiei: În momentul în care al doilea corector intră pe lucrare şi introduce o variantă diferită de răspuns decât primul, acesta primeşte o avertizare, să reanalizeze dacă îşi păstrează punctul de vedere, lucrarea se reîntoarce la primul corector pentru a reverifica.

Anul şcolar se va încheia pe 21 iunie și nicio vacanţă nu mai este programată până atunci. Rusaliile cad anul acesta pe 23 si 24 iunie, când elevii sunt deja în vacanţa de vară.

  • 21 iunie – ultima zi de şcoală
  • 7 iunie – ultima zi de şcoală pentru elevii de clasa a XII-a
  • 14 iunie – ultima zi de şcoală pentru elevii de clasa a VIII-a

EVALUĂRI

  • Evaluare cls. a II-a: 13 – 17 mai
  • Evaluare cls. a IV-a: 21 – 23 mai
  • Evaluare cls. a VI-a: 28 – 29 mai

EVAUAREA NAŢIONALĂ

  • 25 iunie – Limba română
  • 27 iunie – Matematică
  • 28 iunie – Limba maternă
  • 3 iulie – Afişarea rezultatelor

BACALAUREAT

  • 17 – 27 iunie – Evaluare competenţe
  • 1 iulie – Limba şi literatura română
  • 2 iulie – Proba obligatorie a profilului
  • 4 iulie – Proba la alegere a profilului
  • 5 iulie – Limba şi literatura maternă
  • 8 iulie – Afişarea rezultatelor

(sursa: Ministerul Educaţiei)

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite