Dispută diplomatică între Rusia și Occident. Moscova, acuzată că blochează accesul experților la Douma

16 aprilie 2018, 21:13

Criza din Siria este unul dintre principalele subiecte ale consiliului miniștrilor de externe din Uniunea Europeană, care se desfășoară în Luxemburg. Șeful diplomației britanice, Boris Johnson, a reafirmat că decizia de a ataca facilitățile chimice siriene a fost o decizie corectă.

Boris Johnson, ministrul britanic de externe: „Este foarte important să subliniez că nu a fost o încercare de a schimba cursul războiului din Siria, de a forţa o schimbare de regim sau de a-l da jos pe Assad. Mă tem că războiul din Siria va continuă în această modalitate oribilă şi mizerabilă, dar ar trebui ca lumea să spună că ne-am săturat de folosirea armelor chimice, de degradarea acestei interdicţii timp de o sută de ani, s-a ajuns prea departe”.

Federica Mogherini, Înaltul Reprezentant pentru Politică externă al UE: „Cerem Rusiei şi Iranului să-şi folosească influenţa asupra Damascului ca să înceap[ negocieri serioase şi semnificative sub auspiciile ONU, la Geneva, şi, aşa cum ştiţi, suntem gata să participăm la finanţarea reconstrucţiei Siriei, dar aceasta se va întâmpla numai în baza unui proces politic sub auspiciile ONU”.

Drama umanitară pare fără sfârșit.

Hussein, refugiat sirian: „Condamn războiul, noi suferim. Am şapte copii, iar nevasta este însărcinată. Este dificil pentru noi”.

Ahmed, refugiat irakian: „Nu avem nevoie de război, nicio ţară, opriţi vărsarea de sânge în ţările arabe! Au murit mulţi oameni, mulţi şi-au pierdut casele, slujbele, trăiesc în stradă. Războiul este ceva foarte rău. Opriţi, vă rog, războiul!”.

Washingtonul anunță că, pentru moment, nu intenționează să lanseze noi bombardamente. Administrația americană este pregătită, însă, să crească presiunea asupra Rusiei prin noi sancțiuni economice.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite