Dinamo – FCSB 1-2 d.p. în barajul pentru Conference League, fosta campioană obține calificarea în cupele europene
FCSB a devenit prima echipă din play-out care obține dreptul de a evolua în Conference League, după victoria în prelungiri împotriva lui Dinamo, ocupanta locului 4 din play-off.
Pe un stadion prea mic pentru intresul din jurul unui meci cu asemenea miză, Dinamo a jucat fără galerie timp de zece minute, peluza alb-roșie protestând în continuare față de noua siglă a echipei.
Exact când fanii și-au făcut simțită prezența în peluza din spatele porții lui Epassy, Olaru a bătut bine un corner de pe stânga și Dawa a deviat la colțul lung, deschizând scorul pentru FCSB.
Dinamviștii au acuzat golul, dar și criza de atacanți, Kopic fiind nevoit să improvizeze în ofensivă, după ce Pușcaș s-a accidentat, iar Pop a fost învoit pentru că avea programată nunta.
Ieșită puțin șifonată din semifinala barajului cu FC Botoșani, FCSB a jucat dezinvolt în prima repriză pe arena „Arcul de Triumf”, blocând excelent culoarele. Cu Olaru mintea limpede la mijlocul terenului, în ciuda faptului că jucătorul s-a ales cu arcada spartă după un duel cu Musi, fosta campioană a părut mai montată, având o prestație mult schimbată în bine față de ce a arătat în play-out.
În partea a doua, Dinamo a urcat liniile, încercând să salveze meciul, iar Cîrjan și Mărginean au trimis pe lângă poartă din poziții bune. Împinși de la spate de suporteri, alb-roșii au egalat până la urmă prin noul intrat Karamoko – voleu din interiorul careului, fără speranțe pentru Târnovanu (’73).
Trei minute mai târziu, Tănase a fost aproape de gol, dar portarul dinamovist a respins în corner șutul din lovitură liberă de la 23 m. Și Cisotti putea să-i readucă pe roș-albaștri în avantaj, dar Epassy a scos din situație unu la unu (’82).
Dinamo a forțat victoria în ultimele minute, dar Târnovanu a scos un șut greu a lui Tarbă, iar Armstrong a irosit două lovituri libere, astfel că barajul a fost împins în prelungiri.
Meciul avea să fie tranșat pe inspirația antrenorului Marius Baciu, care l-a aruncat în luptă pe Arad între cele două reprize de preungiri, iar mijlocașul israelian a reușit primul gol pentru FCSB, după o fază creată tot de el – deschidere în dreapta la Crețu, centrare la Tănase, care i-a așezat mingea lui Arad și acesta a marcat din centrul careului: 1-2.
În urma acestei victorii, FCSB va fi a doua reprezentantă a României în Conference League, alături de CFR Cluj, ambele echipe urmând să intre în competiție din turul 2 preliminar. Universitatea Craiova va evolua în Liga Campionilor, iar ”U” Cluj în Europa League, ambele în turul 1 preliminar.
Baraj pentru Conference League
DINAMO – FCSB 1-2 (0-1, 1-1)
Au marcat: Karamoko ’73 / Dawa ’11, Arad ’107.
Stadion „Arcul de Triumf”, spectatori 7000.
DINAMO: Epassy – Sivis (’85 Ikoko), Boateng, Stoinov, Opruț (’64 Țicu) – Gnahore, Mărginean (’65 Karamoko), Cîrjan – Milanov (’57 Tarbă), Armstrong (’111 Duțu), Musi (’85 Caragea). Antrenor: Zeljko Kopic.
FCSB: Târnovanu – Crețu, M. Popescu, Dawa, Radunovic (’91 Pantea) – Tănase (’116 Duarte), Joao Paulo, Olaru (’105 Arad) – Toma (’89 Popa), Cisotti (’91 Thiam), Oct. Popescu (’46 Lixandru). Antrenor: Marius Baciu.
Arbitru: Marian Barbu.

