Diaconul Coresi, Tetraevanghelul și limba “rumănească”

În anul 1560, la 30 ianuarie, diaconul Coresi termina de publicat, la Brașov, Tetraevanghelul în limba română.

“Cu vrerea Tatălui şi cu ajutoriul Fiului şi cu sfrăşitul Duhului Sfănt, s-au tipărit în luna lu mai 3 zile şi s-au sfrăşit în luna lu ghenarie 30 zile“. Sigur, cu caractere slavone, dar măcar în română, cum își dorise Coresi, supărat că în țara lui “se putea ceti în latinește, grecește, nemțește, slavicește, doar rumănește nu”.

Bineînțeles că româna era aproximativă, plină de cuvinte, mai ales prepoziții slavone. Așa cum Neacșu din Câmpulung își începe celebra lui scrisoare “I pak dau știre domnie tale za lucrul turcilor”, și Coresi mărturisea despre sine că este “ot (din) Târgoviște”.

Ca și Neacșu, tot cu judele Brasovului, Hans Beckner, lucrează, doar că nu era Becknerul lui Neacșu, ci fiul acestuia, care-i urmase la conducere. Se pare, deci, că nepotismul e bubă veche în România.

Cartea a fost tipărită după ce, zice Coresi punându-i cuvintele în gură lui Hans Beckner, “am avut jelanie pentru sfentele cărţi creştineşti” și după ce „neşte creştini buni” au tradus-o din limba slavonă „ca să fie popilor rumăneşti să înţeleagă, să înveţe rumânii cine-s creştini”.

În vreme ce Evangheliarul conținea numai pericopele pentru duminicile şi sărbătorile de peste an, Tetraevanghelul cuprinde tot textul celor patru Evanghelii, împărţit în pericope.

Pericopa este un pasaj din Evanghelii, citit în cadrul unei slujbe religioase, cu scopul înțelegerii corecte a mesajului.

Tipăritura a fost un mare pas înainte făcut întru dezvoltarea limbii române. Miron Costin își scrie Letopisețul 115 ani mai târziu, iar Neculce vine cu O samă de cuvinte și cu Letopisețul lui peste aproape două veacuri.