Deputatul PNL Ovidiu Cîmpean: Pacienții vor avea dreptul la a doua opinie medicală, plătită de sistemul de asigurări
Deputatul PNL Ovidiu Cîmpean a anunțat, marți, că pacienții vor avea dreptul la a doua opinie medicală, care va fi plătită de sistemul de asigurări. Aceasta este una dintre modificările aduse Legii Drepturilor Pacientului care a fost aprobată în Comisia pentru sănătate și familie.
Pacienții care se confruntă cu un diagnostic greu, tratamente sau operații vor putea beneficia de opinia unui alt medic specialist, fără costuri suplimentare, precizează deputatul Ovidiu Cîmpean.
”Concret, asta înseamnă că atunci când miza este mare, fie că vorbim despre o operație, un tratament dificil sau o decizie care îți poate schimba viața, poți merge la un alt medic specialist, fără costuri suplimentare, pentru a confirma sau a clarifica cea mai bună soluție pentru tine. A doua opinie se bazează pe investigațiile deja făcute și, dacă este necesar, pe unele suplimentare. Nu e vorba de neîncredere în medici, ci de liniște. De a ști că ai luat decizia corectă pentru tine sau pentru cineva drag, într-un moment în care presiunea e mare”, a scris el într-o postare pe Facebook.
Deputatul liberal a precizat că proiectul de lege este inițiat de deputatul UDMR Levente Vass și urmează votul final în plen.
”Este una dintre modificările importante aduse Legii drepturilor pacientului, pe care le-am aprobat în Comisia pentru sănătate și familie. Proiectul de lege este inițiat de deputatul UDMR Levente Vass, iar eu l-am susținut și semnat în calitate de coinițiator, alături de colegi parlamentari din mai multe partide. Urmează votul final în plen”.
De asemenea, Cîmpean a amintit că practica aceasta există deja în alte state europene.
”În Germania, a doua opinie este reglementată pentru anumite intervenții planificate, tocmai pentru a evita proceduri inutile. În Marea Britanie, sistemul public de sănătate încurajează pacienții să ceară o a doua opinie atunci când se confruntă cu decizii dificile. Pentru pacienți, înseamnă mai multă siguranță. Pentru sistemul medical, decizii mai bune și mai puține intervenții inutile”, a concluzionat deputatul PNL.

