Depunerea jurământului de către Nicușor Dan ar putea avea loc luni. Curtea Constituțională va valida rezultatul alegerilor cel târziu miercuri
Surse politice din Camera Deputaților au declarat că planul cel mai probabil este ca ședința de învestire a noului președinte al României, Nicușor Dan, să aibă loc luni, 26 mai. Data exactă urmează însă să fie stabilită în urma consultărilor dintre conducerile Parlamentului – Senat și Camera Deputaților – și președintele ales.
Potrivit procedurilor legale, Curtea Constituțională are la dispoziție trei zile pentru a valida rezultatul alegerilor prezidențiale, după publicarea oficială a acestora de către Biroul Electoral Central. Verdictul Curții este așteptat cel târziu miercuri, ceea ce ar permite organizarea ceremoniei de învestire chiar în cursul acestei săptămâni.
Aleșii trebuie însă convocați în plenul reunit al Parlamentului, lucru deloc simplu, mai ales într-o perioadă de tranziție și negocieri politice intense, în contextul formării viitorului guvern. Potrivit acelorași surse, se ia în calcul ca ședința solemnă de depunere a jurământului să fie programată pentru luni, când activitatea legislativului ar putea fi reluată într-un cadru organizat.
După validarea rezultatului și învestirea oficială, noul președinte va trebui să cheme partidele parlamentare la consultări, în vederea desemnării unui nou prim-ministru. România are în prezent un guvern interimar, iar formarea unei noi majorități parlamentare este o prioritate imediată pentru Palatul Cotroceni.
***Validarea rezultatului alegerilor de către Curtea Constituţională
După publicarea rezultatelor finale, până la cel târziu data de 22 mai, BEC are sarcina de a înainta către Curtea Constituţională procesul-verbal, împreună cu procesele-verbale de constatare şi centralizare a rezultatelor votării. (sursa: Hotărârea de Guvern nr. 17/2025 privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025)
După primirea dosarului de la Biroul Electoral Central şi soluţionarea cererilor de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală, Curtea Constituţională validează rezultatul alegerilor, care se publică în Monitorul Oficial.
*** Depunerea jurământului de către noul preşedinte în şedinţa comună a celor două Camere
Potrivit Regulamentului comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 24 de ore de la validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României de către Curtea Constituţională, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului convoacă deputaţii şi senatorii în şedinţă comună, pentru depunerea jurământului de către candidatul a cărui alegere a fost validată. (art. 72)
Şedinţa comună este prezidată de preşedinţii Camerelor Parlamentului. Unul dintre aceştia, după anunţarea scopului şedinţei, dă cuvântul preşedintelui Curţii Constituţionale sau reprezentantului acestuia, în cazul în care preşedintele nu poate fi prezent, pentru a prezenta raportul privind validarea rezultatului alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României şi invită candidatul a cărui alegere a fost validată să depună jurământul, se mai arată în Regulamentul comun (art. 72).
Conform art. 82 din Constituţie, candidatul a cărui alegere a fost validată depune, în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Depunerea jurământului se consemnează într-o declaraţie a Parlamentului, prin care acesta ia act de începerea exercitării mandatului Preşedintelui României. (art. 73 din Regulamentul comun).