„Știre” nu este cel mai bun cuvânt pentru a descrie un anunț despre care se zvonește de săptămâni întregi.
Chiar și așa, atunci când președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a înlocuit în sfârșit pe Valeri Zalujnîi cu Oleksandr Sîrski în funcția de comandant al forțelor sale armate, ca parte a unei reorganizări mai largi, vestea a avut impact.
Asta în parte rolului crucial al generalului Zalujnîi în respingerea curajoasă, împotriva tuturor așteptărilor, a forțelor ruse în primele zile ale invaziei, precum și popularității sale în rândul trupelor și civililor ucraineni.
Dar morala demiterii este alta. Ea marchează o fază nouă și crucială a războiului – una pe care Zelenski riscă să o irosească, subliniază The Economist.
Diferențele dintre actorul transformat în politician și comandantul său experimentat în luptă au fost parțial legate de cultură și personalitate. După ce Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie 2022, aceste diferențe au fost lipsite de importanță – de fapt, este posibil ca ele să fi fost chiar un punct forte.
Într-un exemplu inspirat al culturii „de rețea” a Ucrainei, fiecare componentă a rezistenței țării s-a concentrat asupra propriei sarcini. În loc să exercite un control central, Zelenski și-a continuat activitatea de patriot-șef, dând glas refuzului sfidător al națiunii sale de a ceda în fața agresiunii Rusiei.
Generalul Zalujnîi, care, de fapt, se afla deja de ani de zile în război cu Rusia, s-a concentrat asupra luptelor. Doar pe măsură ce liniile de front au stagnat, aceste fricțiuni au început să producă efecte negative.
Nu este un secret că, pe măsură ce relația lor s-a înrăutățit, cei doi au ajuns să aibă și divergențe legate de câmpul de luptă. Zelenski și administrația sa l-au considerat pe generalul Zalujnîi responsabil pentru contraofensiva eșuată de anul trecut. Ei doreau ca armata ucraineană să se pregătească pentru noi atacuri și l-au presat să elaboreze planuri de luptă și să-și asume povara nepopulară de a mobiliza mai multe trupe.
Generalul le-a respins argumentele, spunând că prudența sa după eșecul atacului inițial a sfârșit prin a cruța trupe și echipamente vitale. El a susținut că nu putea să planifice următoarea contraofensivă decât dacă știa ce resurse avea la dispoziție, adăugând că este responsabilitatea politicienilor să mobilizeze societatea – și avea dreptate, notează The Economist.
Nu este neobișnuit ca, în război, politicienii și soldații să aibă o părere proastă unul despre celălalt. Ceea ce a condamnat cu adevărat relația dintre Zelenski și generalul Zalujnîi a fost viziunea schimbătoare a președintelui legată de modul în care războiul va determina ce tip de țară ar trebui să devină Ucraina.
Când The Economist l-a intervievat prima dată pe Zelenski la Kiev, la doar câteva săptămâni după invazie, acesta a vorbit cu elocvență despre modul în care țara lui se lupta pentru destinul ei de democrație cu orientare europeană. Ucraina, spunea el, pune mai mare preț pe viață decât pe teritoriu.
Cu toate acestea, mai recent, președinția Zelenski a ajuns să fie definită de obiectivul de recucerire a întregului teritoriu ocupat al Ucrainei. Pe măsură ce a devenit mai clar că acest obiectiv de război nu poate fi atins, nerăbdarea lui Zelenski față de generalul său a crescut. El și oficialii săi s-au simțit amenințați de popularitatea generalului Zalujnîi. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care a încercat să centralizeze puterea în complexul prezidențial de la Kiev.
Era probabil inevitabil ca, pe măsură ce războiul se prelungea, politica normala să-și vâre coada. Din nefericire, politica din Ucraina nu seamănă cu politica din Washington sau Paris. Este o competiție goală pentru resurse și putere, finanțată de oligarhi și facțiuni – și, în aceste zile, de donatori străini, precizează The Economist.
În Occident, ideile trec adesea pe locul doi; în Ucraina, de obicei, ele lipsesc cu desăvârșire.
În aceste circumstanțe, pare firesc ca generalul să plece. Într-o democrație, forțele armate trebuie să fie subordonate politicienilor. Autoritatea generalului Zalujnîi în calitate de comandant-șef fusese deja afectată în mod fatal de zvonurile privind demiterea sa.
Cu cât Zelenski amâna concedierea, cu atât mai mult avea de suferit propria sa autoritate. Întrebarea este în ce ape se scaldă președintele și noul soldat de top al Ucrainei, generalul Sîrski, care a fost promovat din funcția de comandant al forțelor terestre ale țării.
Un risc pentru Zelenski va fi nemulțumirea provocată în armată de demiterea unui comandant foarte iubit. Generalul Sîrski este cunoscut pentru disponibilitatea sa de confruntare masivă cu inamicul, chiar dacă mulți soldați vor trebui să moară pentru asta.
El este un personaj fără calități unificatoare, care provoacă reacții puternice din partea ofițerilor în activitate. Unii îi laudă profesionalismul, alții spun că-și îngrozește subordonații și că conduce prin frică. Dar este mai puțin probabil ca Sîrski să pună la îndoială prioritățile președintelui său. Pe măsură ce se va adapta funcției de conducere, va trebui să-și îndulcească stilul de comandă și să învețe să spună adevărul celor de la putere.
Reorganizarea va provoca, de asemenea, perturbări, deoarece ofițerii vor trece la noi poziții în lanțul de comandă. Este important ca aceste schimbări să nu degradeze capacitatea de luptă a Ucrainei.
În scurt timp, țara va avea nevoie de o nouă mobilizare, chiar dacă generalul Sîrski își folosește trupele în principal pentru apărare – așa cum, deocamdată, ar trebui să facă.
Deoarece generalul Zalujnîi este văzut ca un erou în Ucraina, demiterea sa va avea și repercusiuni politice. Declarația lui Zelenski prin care a anunțat plecarea generalului a fost vagă în privința a ceea ce va urma.
Cei care îl cunosc pe general nu îl văd ca pe-un politician înnăscut, dar nu ar fi primul soldat bătrân căruia promisiunea puterii îi face cu ochiul. Într-o țară ca Ucraina, oligarhii îl vor vedea, fără îndoială, ca pe-un vehicul pentru propriile ambiții.
La rândul său, Zelenski trebuie să fie suficient de lucid pentru a înțelege că, dacă el și administrația sa vor încerca să înăbușe nemulțumirile, vor dăuna culturii politice pe care o promovează.
Cea mai importantă dilemă este dacă Zelenski poate profita de demiterea generalului Zalujnîi pentru a-și reorienta viziunea asupra războiului.
În prezent, el încă se agață de promisiunea sa că Ucraina va recupera fiecare centimetru de pământ ocupat de forțele ruse, chiar dacă în privat știe că acest lucru nu se va întâmpla prea curând (dacă se va întâmpla vreodată).
Dacă forțele ucrainene ar putea împinge înapoi invadatorii ruși, ar fi un lucru minunat. Totuși, dacă nu se va întâmpla ceva complet neașteptat, un război definit de teritoriu este un război pe care Ucraina nu îl poate câștiga, consideră The Economist.
Prin urmare, Zelenski trebuie să vadă această reorganizare ca pe o șansă de a-și reformula viziunea asupra războiului.
Pentru a se menține în lupta lungă care urmează, Ucraina trebuie să-și sporească rezistența. În termeni militari, acest lucru înseamnă o apărare aeriană și o artilerie mai bune, precum și capacitatea de a face reparații curente.
Având în vedere refuzul republicanilor din Congres de-a se pune de acord asupra unui pachet de ajutor financiar și militar, Ucraina are nevoie de o capacitate și mai mare de producție internă de arme – în special drone.
Din punct de vedere economic, trebuie să atragă atât investiții, cât și ajutoare, și să adauge mai multă valoare la ceea ce exportă.
Din punct de vedere politic, înseamnă că Zelenski ar trebui să se rededice public unui război al valorilor.
Ucraina va ieși învingătoare din acest conflict sângeros atâta timp cât va fi o țară prosperă, democratică și orientată spre Vest, notează The Economist. Guvernul său trebuie să se concentreze ca un laser a înfăptui acest lucru. Iar legat de asta, nu ar trebui să existe nicio diferență între președinte și comandanții săi.
Urmărește-ne pe Google News
