Declarația șefului ANAF despre „gemul de casă” și impactul asupra Gap-ului de TVA a stârnit reacții în mediul online
Șeful ANAF, Adrian Nicușor Nica, a făcut o declarație care a generat numeroase reacții în spațiul public, după ce a afirmat că produsele realizate în gospodării, pentru consum propriu – precum gemul făcut în casă – influențează nivelul Gap-ului de TVA la nivel național.
Gap-ul de TVA este diferența dintre ce se colectează si ce ar trebui să fie colectat.
Șeful ANAF a explicat că în viziunea Comisiei Europene produsele făcute în casă, pentru consumul propriu, afectează colectarea generală de TVA.
”Inclusiv gemul făcut din prunele din curtea din spate, inclusiv asta afectează Gap-ul de TVA”, este explicația pe scurt a șefului ANAF, într-o intervenție la Antena 3 CNN.
Evident, aici nu intră doar gemul, ci intră toate categoriile de produse realizate în propria gospodărie.
România se confruntă de mai mulți ani cu unul dintre cele mai ridicate niveluri ale Gap-ului de TVA din Uniunea Europeană. Alte țări au apelat la firme specializate care le-au ajutat să scadă Gap-ul de TVA.
Noul șef ANAFspune că tocmai aici vrea să lucreze: ”Vom lucra împreună cu Comisia Europeană și vom primi asistență din partea experților de la Banca Mondială”. a mai spus Nica.
După declarațiile oficialului, subiectul a devenit viral în mediul online, unde au apărut numeroase comentarii și ilustrații ironice pe tema comparației dintre produsele de casă și impactul lor asupra colectării TVA.

