Decalajul dintre tinerii care moștenesc și cei care pornesc de la zero. Între cheia de la casă și creditul pe viață

Imaginează-ți doi tineri, colegi de facultate, care pornesc la drum cu șanse egale. Unul moștenește un apartament, celălalt rămâne captiv în chirii și credite pe viață. Această diferență, generată de un transfer masiv de avere, creează o prăpastie uriașă în rândul tinerilor, cu consecințe economice și sociale dramatice, despre care vorbește o analiză publicată în Financial Times.

Editorialistul Janan Ganesh atrage atenția asupra unui fenomen periculos: un transfer de avere fără precedent, care va polariza societatea occidentală.

Discrepanțele nu mai sunt doar între generații, ci între colegi de aceeași vârstă – unii moștenind case și averi, iar alții rămânând cu rate la bancă. Acest decalaj, care se adâncește pe fondul unei economii stagnante, creează o „clasă de moștenitori încremeniți” și o alta, la fel de numeroasă, care muncește doar pentru a supraviețui.

Situația este chiar mai vizibilă în România. Avocații Emil Toma și Ruxandra Vișoiu explică, pentru Adevărul, că România are unul dintre cele mai blânde regimuri fiscale din Europa în privința moștenirilor.

Impozitul pe transferul proprietăților imobiliare este zero, cu condiția ca succesiunea să fie finalizată în termen de doi ani de la deces. Această cotă de 0% contrastează puternic cu taxele de 45% în Franța sau 40% în Marea Britanie, ceea ce înseamnă că, la noi, transferul averii se face aproape integral și fără costuri semnificative pentru stat.

Dincolo de cifre, există și un cost uman. Psihologul clinician Gabriela Răileanu avertizează că impactul psihologic al acestor diferențe este adesea ignorat. Tinerii care pornesc de la zero se confruntă cu un „sentiment tot mai greu de dus că unii au primit totul”.

Acest lucru alimentează anxietatea, scăderea stimei de sine și creează un sentiment de inechitate, care se traduce prin rupturi în cupluri și în cercurile de prieteni.

Datele statistice confirmă acest decalaj: în timp ce 95% dintre români dețin o locuință, 13% dintre tinerii activi economic sunt chiriași, iar alți 18% locuiesc cu părinții.

Această realitate economică și socială ne forțează să ne întrebăm: cât mai rezistă o generație să creadă în ideea că munca valorează mai mult decât norocul?

Lipsa de solidaritate, inechitatea și presiunea financiară constantă erodează încrederea colectivă. Iar adevărata întrebare nu este cine primește cheia de la casă, ci cât de repede se poate rupe coeziunea socială atunci când unii primesc totul de-a gata.