„De ziua ei, avem cel mai frumos cadou – trăiește”. Intervenții miraculoase la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Șansă la viață pentru o tânără cu o tumoare pe creier, pentru un bebeluș și pentru o fetiță de 3 ani
În urma cu câteva săptămâni, Andreea a început să se simtă rău și a mers cu părinții la Spitalul de Urgență din Suceava.
După mai multe serii de teste și analize, medicii au descoperit o tumoră cerebrală.
Disperați, părinții au apelat la medicii de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași.
Mihaela Preabăn, mama Andreei: „I-au făcut drenajul, pentru că presiunea în creier era foarte mare, și după două zile au operat-o. Astăzi, de ziua ei, avem cel mai frumos cadou – trăiește.„
Andreea Preabăn, pacientă: „Greu. Știam că am probleme de mult timp și nu aveam echilibru și îmi tremura mâna, dar nu știam că am problema asta, așa grav.„
Intervenția a fost una extrem de dificilă, dar medicii au reușit să îndepărteze tumora care amenința viața tinerei.
Dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi: „S-a reușit o rezecție maximală a acestei tumori, microscopic totală a acestei tumori, cu o evoluție foarte bună postoperatorie.”
Nu este singura reușită a medicilor de la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.
Miruna are 3 luni, şi, la finalul lunii noiembrie, micuța a început să prezinte vărsături.
Nicoleta Hurdui, mama Mirunei: „Când am ajuns aici, ni s-a făcut CT-ul, ni s-a făcut RMN-ul și ni s-a confirmat că așa este, are lichid și tumoare. A fost operată, sperăm că va fi bine.„
Pentru a salva viața copilei, medicii ieșeni au hotărât să o supună unei intervenții chirurgicale microscopice.
Dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi: „S-a intervenit endoscopic, după care s-a intervenit chirurgical. Riscul de sângerare era destul de mare și atunci am stat cu emoții toată echipa.„
Miruna este internată în secția de Terapie intensivă, iar medicii sunt optimiști în ceea ce privește șansele ei de recuperare.
În ultima săptămână, neurochirurgii ieșeni au realizat 4 intervenții de rezecție microscopică a unor tumori intracraniene la copii. Printre ei și Ilinca, o fetiță de 3 ani din județul Suceava.
Alexandra Moroșanu, mama Ilincăi: „Grupul nostru de prieteni s-a hotărât ca la ora 21.00 să ne rugăm la comun. Vreau să vă zic, copilul meu la 20.59 s-a ridicat în funduleț, ceea ce nu a făcut de o săptămână, deci chiar e o minune.„
Potrivit medicilor, tumorile pe creier la copii sunt determinate de cauze genetice sau de expunerea viitoarelor mame la diverse substanțe nocive sau la radiații, în timpul sarcinii.