David Popovici s-a clasat primul în seriile probei de 50 de metri liber, la Campionatele Naționale de la Otopeni. ”Este primul meu concurs ca senior”

5 aprilie 2023, 10:52

Înotătorul român și-a început activitatea competițională în 2023 cu Naționalele de la Otopeni.

 

Este primul meu concurs ca senior, asta înseamnă că nu voi mai putea concura la juniori. Abia aștept concursul ăsta pentru că fac multe probe pe care le revizitez de când eram eu mai mic, a declarat David Popovici la finalul probei de 50 de metri liber.

Pentru a ajunge la Olimpiadă, nu contează cât de bun ești, întotdeauna trebuie să faci baremul A pentru a te califica la Jocuri. Și acum se poate, nu e grabă, a adăugat Popovici.

David Popovici a terminat al doilea seria la 100 de metri spate masculin cu 56.87. Daniel Cristian Martin a avut cel mai bun timp al seriei cu 56.55.

Sportivul român David Popovici a fost votat cel mai bun înotător european al anului 2022, în cadrul premiilor Ligii Europene de Nataţie (LEN).

Popovici s-a impus în clasamentul publicat de LEN cu 56,16%, devansându-i pe maghiarul Kristof Milak (22,71%), italianul Thomas Ceccon (13,79%), francezul Leon Marchand (4,77%) şi un alt italian, Nicolo Martinenghi (2,56%).

Popovici (18 ani) a cucerit anul trecut două medalii de aur la Mondiale (100 m liber, 200 m liber), a câştigat două medalii de aur la Europene (100 m liber, 200 m liber), stabilind cu acest prilej şi un nou record mondial în proba de 100 m liber, a luat argintul la Mondialele în bazin scurt (100 m liber), obţinând şi trei titluri mondiale de juniori şi patru europene de juniori.

Campionatul Național de înot se desfășoară până duminică, 9 aprilie.

TVR 1 va transmite în direct, în fiecare zi, finalele programate în sesiunea de seară, de la ora 18.00. Cele mai importante probe din sesiunile de dimineaţă vor putea fi urmărite în direct la TVR INFO.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite