Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep: Ai clasă, Simo. Bravo și bine ai revenit acolo unde ți-e locul!

Fostul antrenor al jucătoarei române de tenis Simona Halep, Darren Cahill, a postat mesaje de încurajare și de susținerea după decizia TAS prin care pedeapsa jucătoarei a fost redusă de la 4 ani la 9 luni.
La scurt timp după anunțarea decizie TAS, Darren Cahill a postat întâi un „Bună dimineața! #simo” pe Twitter, apoi a transmis un mesaj pe Instastory: Integritate, onestitate și o luptătoare până în măduva oaselor. Ai clasă, Simo. Bravo și bine ai revenit acolo unde ți-e locul!
Darren Cahill posted about Simona Halep on his Instagram story after today’s ruling pic.twitter.com/QX2dkZrW24
— 🎾nebby🎾 (@1gamesetmatch) March 5, 2024
Darren Cahill a susținut-o mereu pe fosta sa elevă, pe parcursul suspendării sale.
În octombrie 2023, el spunea: ”Chiar dacă nu mai lucrez cu Simona, vreau să vorbesc despre persoana pe care o cunosc şi cu care am lucrat timp de 6 ani. În primul rând, şi cel mai important, nu există NICIO şansă ca Simona să ia în cunoştinţă de cauză sau intenţionat orice substanţă de pe lista interzisă. Niciuna. Zero”.
El a vorbit și la podcasturi despre nevinovăția Simonei: „În niciun caz nu ar fi trișat. Este o persoană minunată. În niciun caz nu ar fi greșit cu așa ceva.”
Iar după întoarcerea Simonei de la audierile TAS, Cahill a postat: „I stand with Simo” („Sunt alături de Simo”).