Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL: Veștea să dea azi explicații în ședință. (…) Președintele statului a încălcat Constituția
După reacțiile dure din PNL și acuzațiile de trădare lansate la adresa lui Adrian Veștea, liberalii sunt chemați astăzi să decidă care va fi poziția oficială a partidului.
Liderul senatorilor liberali a transmis astăzi că Adrian Veştea trebuie să explice în şedinţa PNL cum a ajuns să fie nominalizat de preşedinte pentru funcţia de prim-ministru. Daniel Fenechiu susţine că a fost o încălcare a Constituţiei pentru că partidul nu a fost consultat, dar şi că o eventuală sesizare a CCR va fi analizată în şedinţa liberalilor.
“Cred că domnul Veștea ar trebui să le prezinte colegilor o istorie a desemnării domniei sale ca și candidat la funcția de prim-ministru și cred că va exista o dezbatere în cadrul Biroului Politic Național, la finalul căruia va exista un vot. Președintele statului a încălcat Constituția, care este foarte clară – la finalul fiecărei etape din desemnarea prim-ministrului, șeful statului are obligația constituțională să consulte partidele. Cu siguranță, astăzi, la Biroul Politic Național vom discuta inclusiv despre posibilitatea sesizării Curții Constituționale. Există doi actori care pot sesiza din perspectiva PNL –prim-mministrul și președintele Senatului. Eu cred că încălcarea Constituției este cât se poate de evidentă”, a precizat Daniel Fenechiu.

