Danemarca triplează durata stagiului militar și crește masiv numărul încorporărilor, inclusiv prin acceptarea femeilor

2 mai 2024, 12:46

Danemarca își va tripla durata stagiului militar și își va crește masiv numărul încorporărilor- inclusiv prin acceptarea femeilor. Statul nordic își propune creșterea bugetului său de apărare cu aproape 6 miliarde de euro în următorii ani.

Guvernul și mai multe partide parlamentare de la Copenhaga au ajuns la un acord pentru reformarea stagiului militar – acesta va fi extins de la patru luni, cât este în prezent, la 11 luni, de aproape trei ori mai mult.

Lund poulsen, ministrul Apărării din Danemarca: În ce privește recrutarea, cu acest acord numărul recruților va crește (de la 4500) la aproape 7500, distribuiți între forțele de apărare și agenția de gestionare a urgențelor. De asemenea, creștem durata stagiului militar la 11 luni.

Printre recruți, părerile sunt împărțite – pentru că durata stagiului militar varia până acum, în funcție de arma la care erau repartizați recruții.

Pentru bărbați, serviciul militar este obligatoriu în Danemarca încă de la jumătatea secolului al 19-lea, prin Constituție. Noile reglementări ar putea să-l facă însă obligatoriu și pentru femei.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Danemarca își donează toată artileria Ucrainei. Cum a fost pregătită această mutare

Danemarca anunță un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina