Dăncilă: Discuţia despre încălcarea statului de drept în România e o temă falsă, eminamente politică (…) Am încredere că raţiunea va reuși să învingă aceste manipulări sau zvonuri
„Discuțiile au fost cordiale, constructive și cât se poate de deschise. Mesajul pe care l-am transmis tuturor celor cu care am discutat a fost acela că România este pregătită pentru a gestiona responsabil dosarele europene în primul nostru mandat la președinția Consiliului Uniunii Europene, din primul semestru al anului viitor. În perspectiva acestui mandat, am considerat necesar un astfel de dialog cu toate grupurile politice din forul ales al Uniunii Europene, un demers în premieră la nivelul statelor membre. Ne dorim un mandat de succes, însă, în egală măsură, suntem interesați să contribuim la consolidarea proiectului european, iar pentru aceasta este nevoie de un consens al tuturor forțelor politice, solidaritate între statele membre și nu de noi clivaje în interiorul Uniunii Europene„, a subliniat Dăncilă la Palatul Victoria, în debutul ședinței executivului.
„Având în vedere dezbaterea programată la începutul lunii octombrie în Parlamentul European, am arătat că dincolo de disputele politice, România este unul dintre cele mai pro-europene state şi întotdeauna şi-a respectat angajamentele față de Uniunea Europeană„, a adăugat premierul.
„Am subliniat că toate aceste măsuri (adoptate la nivel guvernamental n.r.) au urmărit relansarea economică a României, realizarea justiţiei sociale, apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti și echilibrarea balanței puterilor în stat. Discuţia despre încălcarea statului de drept în România este o temă falsă, eminamente politică, şi am adus argumente în acest sens”, a explicat șeful executivului.
„Cât privește modificările aduse în domeniul justiției, am evidențiat faptul că acestea s-au făcut cu respectarea valorilor europene, în acord cu directivele europene, cu deciziile Curții Constituționale, cu jurisprudența CEDO și cu recomandările Comisiei de la Veneția. În ceea ce privește subiectul protestului din 10 august, am arătat că la ora actuală este în curs o anchetă şi că în faţa legii toţi trebuie să fim egali. Dacă au existat depăşiri ale cadrului legal, fie de o parte, fie de cealaltă, cei vinovaţi vor răspunde, conform legislației în vigoare. Dar numai o anchetă corectă poate stabili acest lucru. Am toată încrederea că raţiunea va reuși să învingă toate aceste manipulări sau zvonuri, menite să inducă o percepţie greşită despre modul în care România abordează principiile statului de drept, principiile și valorile europene„, a conchis Dăncilă pe acest subiect.
Premierul s-a aflat marţi şi miercuri într-o vizită la Bruxelles. Miercuri a avut o întrevedere cu Guy Verhofstadt, președintele Grupului ALDE (Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa) din Parlamentul European, dar și cu Franziska Maria Keller și Philippe Lamberts, co-președinții Grupului Verzilor, Alianța Europa Liberă din Parlamentul European. De asemenea, Viorica Dăncilă a participat la reuniunea Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților.
Vizita premierului Viorica Dăncilă la Bruxelles nu a fost tocmai un succes, așa cum probabil s-a intenționat, potrivit corespondentului TVR în capitala europeană, Lucian Pîrvoiu.
Vizita s-a dorit a fi un tur de forță prin principalele familii politice prezente în Parlamentul European.
Primul interlocutor al premierului Dăncilă, Manfred Weber, liderul Grupului Partidului Popular European din Parlamentul European, posibil viitor președinte al Comisiei Europene, s-a exprimat pe Twitter în termeni foarte duri, imediat după întrevederea cu premierul Dăncilă. Într-o înregistrare video își arată îngrijorarea față de situația din România și subliniază că statul de drept este pus în pericol pentru că lupta împotriva corupției face pași înapoi, iar sistemul judiciar este pus sub presiune.