Dâmboviţa: Fată de 17 ani, prinsă cu substanţe interzise în apropierea unui liceu
„Jandarmii aflaţi în timpul misiunii de menţinere a ordinii publice în zona unei instituţii de învăţământ au observat într-un autoturism mai multe persoane, care fumau ţigarete şi au devenit agitate la apariţia acestora. Având în vedere comportamentul suspect al celor patru tineri, jandarmii i-au interpelat, iar în urma verificărilor au depistat asupra unei minore în vârstă de 17 ani un pachet cu foiţe pentru rulat tutun care conţinea în interior un mugure de culoare verde, învelit în celofan şi o ţigaretă tip joint, cu miros înţepător, susceptibile de a fi substanţe interzise”, precizează IJJ Dâmboviţa.
Fata a recunoscut că produsele găsite asupra sa îi aparţin, iar substanţele interzise găsite în pacheţelul cu foiţe pentru ţigarete le folosea pentru consumul propriu.
Acesteia i-au fost întocmite actele de sesizare pentru deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept. Cazul a fost predat S.C.C.O. Dâmboviţa pentru continuarea cercetărilor.