Dâmboviţa: Două persoane arestate preventiv, 21 cu control judiciar, în dosarul de înşelăciune şi fals al lăutarilor

Poliție arestări
Poliție arestări
20 mai 2021, 21:57

„Cele 23 de persoane reţinute de poliţiştii dâmboviţeni pe parcursul zilei de ieri, 19 mai, fiind bănuite de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals, uz de fals şi fals în declaraţii, au fost prezentate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi. Faţă de două dintre acestea a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar faţă de celelalte 21 de persoane, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, informează IPJ Dâmboviţa.

Conform sursei citate, în perioada octombrie 2020 – aprilie 2021, cu ajutorul administratorilor a două societăţi comerciale, cei implicaţi în dosarul penal ar fi fost întocmit în fals contracte de prestări servicii din care să rezulte că activitatea artistică a bănuiţilor ar fi fost afectată de pandemia de COVID-19.

În baza declaraţiilor întocmite în fals, persoanele în cauză ar fi obţinut indemnizaţii din partea Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, fiind creat un prejudiciu de 1,55 milioane de lei.

Zeci de lăutari din Dâmbovița au fost reținuți pentru înșelăciune, fals, uz de fals și fals în declarații. Ei sunt acuzați că au încasat bani de la stat, aducând dovezi false potrivit cărora, activitatea lor a fost afectată de pandemie.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite