Cumnatul lui Mircea Geoană, condamnat la șase ani de închisoare pentru corupție, a fost găsit în Turcia
Ionuț Costea, fost preşedinte al Eximbank, condamnat la 6 ani de închisoare pentru corupţie şi dat în urmărire internaţională, a fost localizat în Turcia. Autorităţile române pot cere acum extrădarea lui. Ionuţ Costea este cumnatul lui Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO.
Potrivit unor surse judiciare, Ionuț Costea ar fi plecat în Turcia în februarie anul trecut, pentru a se trata de cancer. Apoi, în luna mai, judecătorii au pronunțat sentința definitivă în dosarul său de corupție.
Ionuț Costea a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare.
Nu a mai revenit în țară să se predea, așa că a fost dat în urmărire internațională.
Pe 26 ianuarie 2024, Tribunalul București a admis cererea Biroului Național Interpol și a decis că sunt întrunite condițiile pentru solicitarea extrădării din Turcia a condamnatului Ionuț Mircea Costea. Procedura de extrădare se anunță a fi însă una lungă și anevoioasă, informează Alex Costache, jurnalist TVR.
Ministerul Justiției trebuie să trimită documentele dosarului traduse în limba turcă, iar cazul va fi analizat de un judecător din Turcia.
Procedura poate să dureze câteva luni sau chiar un an, potrivit specialiștilor. Ionuț Costea a fost condamnat în dosarul mitei pentru reabilitarea căii ferate București-Constanța.
În același dosar a fost condamnat la 7 ani și 4 luni de închisoare și fostul ministru PNL al Finanțelor, Sebastian Vlădescu. În schimb, fostul deputat PDL Cristian Boureanu a scăpat, pentru că faptele s-au prescris.
Potrivit DNA, mita primită de oficialii români de la compania din Austria care a reabilitat calea ferată București – Constanța se ridică la aproape 20 de milioane de euro. Numai de la Ionuț Costea, statul trebuie să confiște peste 3 milioane de lei și aproape 2 milioane de euro.
La cererea fostei soții, instanța a admis partajul și a clarificat ce bunuri rămân exclusiv pe numele lui Ionuț Costea.

