Cum se împart banii pentru bugetul din acest an 

4 martie 2026, 20:22 (actualizat 5 martie 2026, 11:45)

Noi tensiuni majore, azi, în coalție după trei ore în care au fost discuții pe buget. Se negociază 736 de miliarde de lei. Sunt banii care trebuie împărţiţi între ministere şi autorităţi locale. Ministerul Apărării ar urmă să aibă cel mai mare plus: 6 miliarde de lei, iar Ministerul Dezvoltării pierde 7 miliarde faţă de anul trecut.

Tensiunile, chiar acuzaţiile, au apărut pentru că PSD cere mai mulţi bani alocaţi persoanelor defavorizate, iar liberalii insistă că deficitul trebuie ţinut sub control.

Ministerul Dezvoltării va avea un buget cu 9 miliarde de lei mai mic decât anul trecut conform schiței de buget care s-a discutat astăzi în Coliție. Asta înseamnă că nu ar primi mai mult de 19 miliarde de lei, deși UDMR a cerut semnificativ mai mulți bani care să ajungă la primarii.

Tanczos Barna, vicepremier: Suntem foarte aproape de o potențială rectificare, din păcate. Din păcate a întârziat foarte mult bugetul și dacă se va aproba în martie, după 3 luni de zile se poate face imediat rectificarea aproape. În iulie, august o să ne putem pregăti de rectificare. O să avem practic 4 luni de zile de mers cu bugetul actual.

Apărarea va primi 44 de miliarde de lei, iar ministerul Educației ar urmă să aibă un buget de 57 de miliarde. Guvernul va aloca cu un miliard de lei în plus și pentru ministerul Energiei, care trebuie să susțină schema de plafonare a facturilor la electricitate și geze. Ministerul Justitiției și cel al Culturii sunt deasemenea pe lista instituțiilor ce vor avea un buget mai mare.

În schimb, Ministerele Muncii și cel de Externe vor trebui să se descurce cu mai puțini bani decât anul trecut.

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor: Nu am sacrificat viitorul pentru a gestiona prezentul. Privind înainte, suntem încrezători că o reducere suplimentară a deficitului la circa 6,2% din PIB, până la sfârșitul acestui an, este realizabilă.

Liderii coaliției de guvernare au dsicutat din nou timp de trei ore pe proiectul de buget, dar nu au ajuns la un acord. PSD lansează, într-un comunicat, acuzații la adresa premierului despre care spun că a provocat un nou blocaj în Coaliție și ar avea o atitudine inflexibilă și sfidătoare la adresa partenerilor de Coaliție.

Potrivit surselor, în ședința coaliției social-democrații l-au acuzat pe Ilie Bolojan că susține alături de Alexandru Nazare un buget care taie la jumătate investițiile locale din 2025 și că vrea să finanțeze doar o parte din măsurile de solidaritate.

Până la aprobarea bugetului, instituțiile vor putea cheltui în fiecare luna doar 1/12 din bugetul de anul trecut.  

Adrian Negrescu – analist economic: Instituțiilor le este interzis practic să angreneze cheltuieli peste această limita, tot ce este cheltuiala peste acest buget este pasibilă de Curtea de Conturi.

 Discuțiile despre buget  vor fi reluate în coaliti luni. Social democrații spun că dacă nu vor fi mulțumiți de fondurile alocate pentru persoane defavorizate, vor convoca o ședința a Biroului Politic Național pentru a stabili dacă votează sau nu bugetul. Liberalii vor că proiectul de buget să fie aprobat în Guvern și transmis Parlamentului săptămâna viitoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă