Culturile, afectate de seceta prelungită. Hrana și apa pentru vite, două mari probleme. Temperaturile se vor situa peste normalul perioadei și în noiembrie
Pentru că pajiștile sunt pârjolite, un crescător de bovine Black Angus este nevoit să hrănească animalele cu furajele strânse pentru iarnă.
Alți fermieri se confruntă, pe lângă lipsa hranei, și cu cea a apei, fiind nevoiți să ducă animalele la câțiva kilometri distanță pentru a le adăpa.
Agricultorii privesc de pe acum cu îngrijorare spre viitoarele recolte.
Un agricultor din județul Buzău s-a orientat spre sorg, o plantă cultivată pe suprafețe mari în Africa. Seceta i-a înjumătățit însă producția estimată.
Experții susțin că este necesară adaptarea strategiei de cultivare după modificările climatice.
Prognozele nu sunt deloc îmbucurătoare. Se vor atinge în continuare maxime de 29 grade Celsius ziua. Inclusiv în noiembrie, temperaturile se vor situa peste normalul perioadei.
Cele mai afectate zone de umiditatea extrem de scăzută din sol sunt Dobrogea, mare parte din Moldova și Muntenia.