Cu cât va crește salariul profesorilor prin Ordonanța de urgență adoptată de guvern
De majorările salariale prevăzute în OUG beneficiază personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic din unităţile de învăţământ preuniversitar şi instituţiile de învăţământ superior.
De asemenea, s-a convenit asupra faptului că, în noua Lege a salarizării, salariul mediu brut al debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează: 40% în primul an, 30% în al doilea an şi 30% în al treilea an.
Ministerul Educației a dat trei exemple de salarii pe care cadrele didactice le vor avea, în funcție de experiență.
Astfel, un profesor cu studii superioare debutant care are acum fără niciun spor 2.376 lei net ar ajunge, prin OUG adoptată, la 2.956 lei net.
Un profesor cu studii superioare de lungă durată, cu grad didactic definitiv și experiență între 5 și 10 ani, va trece de la salariul actual, fără niciun fel de spor, de 2.713 lei, la 3.365 lei net.
Iar un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic I, cu peste 25 de ani vechime va trece de la 3.985 lei la 4.707 lei net.
Salariile de bază ale lucrătorilor din sistemul de învăţământ cresc de la 1 iunie 2023, această majorare reprezentând un avans din creşterile salariale de care ar urma ca aceştia să beneficieze de la data de 1 ianuarie 2024.
CITIȚI ȘI: