Criză politică în Bulgaria, după ce Adunarea Naţională a aprobat demisia Guvernului
Continuă criza politică în Bulgaria, iar alegerile anticipate par inevitabile. Adunarea Naţională a aprobat demisia guvernului, după ce premierul Rosen Jeleazkov a renunţat la mandat în urma protestelor de stradă. Politica economică şI proiectul de buget pentru 2026 au fost puternic contestate de aproape două săptămâni. Bulgaria va intra în zona euro de la 1 ianuarie fără o lege a bugetului.
Parlamentul Bulgariei a abrobat, cu unanimitate de voturi, demisia guvernului Jeleazkov. Pe fondul amplelor proteste antiguvernamentale din ultimele două săptămâni, președintele Bulgariei, Rumen Radev, a îndemnat guvernul să renunţe la mandat. Acum, alegerile parlamentare anticipate par inevitabile. Analiştii avertizează că scrutinul ar putea fi favorabil forțelor politice pro-ruse.
Emilia Milcheva, analist: Alegerile parlamentare anticipate care se apropie sunt cruciale și sunt inevitabile, deoarece actualul parlament este epuizat și incapabil să formeze un al doilea guvern. Aceste alegeri vor servi drept o rampă de lansare către cursa prezidențială. Dacă partidele cu o orientare pro-rusă vor câștiga și vor forma un guvern, poate condus de un viitor proiect politic susținut de actualul președinte, domnul Radev, pe care mulți îl văd un (Viktor) Orban deghizat, acest rezultat ar influența puternic și alegerile prezidențiale din toamna viitoare.
Tinerii care au manifestat împotriva guvernului demisionar spun că vor o schimbare reală în conducerea Bulgariei, fără vechile figuri şi structuri politice.
Borislav Zapryanov, student: Sper că, așa cum au demisionat ei, întregul sistem de guvernare va fi transformat complet și radical și că aceste persoane nu vor mai avea niciun loc în viața politică a Bulgariei.
După demisia guvernului Jeleazkov, Bulgaria va intra în noul an fără o lege bugetară nouă şi va funcţiona prin prelungirea bugetului pe 2025.
Însă, de la 1 ianuarie, ţara intră în zona euro, situaţie care sporeşte incertitudinea socială şi economică, în plină criză politică.

