Criză pe piața de ciocolată. Costurile record ale materiei prime au dus la o scădere a activității procesatorilor
Producătorii de ciocolată se confruntă cu o criză serioasă, pe fondul creșterii cotațiilor boabelor de cacao. Costurile record ale materiei prime au dus la o scădere a activității procesatorilor anul trecut, iar lanțul de aprovizionare resimte aceste efecte chiar și acum, în 2025.
Cifrele recente ne arată dimensiunea acestei crize. Activitatea de procesare a boabelor de cacao a înregistrat o scădere semnificativă în ultimele luni ale anului 2024. În Europa de exemplu, procesarea a scăzut cu 5,4%, iar în Asia cu 0,5%, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023.
Mai mult, ambele regiuni au ajuns la cel mai scăzut nivel de procesare din 2020 în prezent. Știm că pandemia de Covid-19 a impus carantine stricte și a perturbat schimburile comerciale globale, afectând puternic afacerile din industria ciocolatei.
Dacă analizăm cifrele generale, imaginea devine și mai clară. Pe întreg anul 2024, procesarea boabelor de cacao în Europa – cea mai mare piață consumatoare de ciocolată – a scăzut pentru al doilea an consecutiv.
Pe de altă parte, Asia oferă un contrast interesant: în timp ce procesarea a fost în declin în alte regiuni, aici a fost înregistrată o ușoară creștere, semnalând un potențial pol de consum și producție pentru industria ciocolatei.
Cum am ajuns aici? Prețurile la cacao au atins niveluri record anul trecut, aproape triple față perioada anterioară. Această creștere spectaculoasă a transformat boabele de cacao în cea mai performantă marfă a anului. Problemele majore de livrare din Coasta de Fildeș și Ghana – cei mai mari producători mondiali – au condus la cel mai mare deficit de aprovizionare înregistrat vreodată.
Acest context dificil i-a determinat pe producătorii de ciocolată să ia măsuri drastice. Aceștia au redus volumele de cacao utilizate în produsele lor și au fost nevoiți să acceseze propriile rezerve pentru a satisface o cerere care, în ciuda prețurilor crescute, a rămas surprinzător de stabilă.

