Cristi Chivu, tot mai aproape de titlu în Italia. Victorie categorică pentru Inter în derby-ul cu AS Roma
Inter Milano, echipa antrenorului român Cristian Chivu, a dat o lecţie formaţiei AS Roma, pe care a învins-o fără drept de apel, cu scorul de 5-2, duminică seara pe stadionul San Siro, în derby-ul etapei a 31-a a campionatului de fotbal al Italiei.
‘Nerazzurri’, care au pus capăt unei perioade de peste o lună fără victorie (o înfrângere şi două egaluri), s-au impus prin golurile marcate de Lautaro Martinez (1, 52), Hakan Calhanoglu (45+2), Marcus Thuram (55) şi Nicolo Barella (62). Pentru oaspeţi au înscris Gianluca Mancini (40) şi Lorenzo Pellegrini (70).
În urma acestui succes, Inter Milano a acumulat 72 de puncte şi şi-a consolidat poziţia de lider al clasamentului, distanţându-se la nouă lungimi de rivala AC Milan, ocupanta locului secund, care va juca luni în deplasare cu SSC Napoli, campioana en titre, aflată pe poziţia a treia, cu 62 de puncte.
AS Roma, care luptă pentru calificarea în cupele europene, a suferit a treia înfrângere în patru etape şi ocupă locul al şaselea, cu 54 de puncte.
Inter Milano – AS Roma 5-2
Au marcat: Lautaro Martinez (1, 52), Calhanoglu (45+2), Marcus Thuram (55), Barella (62), respectiv Gianluca Mancini (40), Lorenzo Pellegrini (70).
Luni se dispută partidele Udinese – Como, Lecce – Atalanta Bergamo, Juventus Torino – Genoa şi SSC Napoli – AC Milan.
Clasament:
1. Inter Milano 72 puncte
2. AC Milan 63
3. SSC Napoli 62
4. Como 57
5. Juventus Torino 54
6. AS Roma 54
7. Atalanta Bergamo 50
8. Bologna 45
9. Lazio Roma 44

