Criminalul din Berceni, condamnat definitiv la 26 ani de închisoare. Marcel Şerbuc a ascuns cadavrul unei fetițe în canapea
Marcel Şerbuc, bărbatul care a ucis-o pe fetiţa concubinei sale şi i-a ascuns cadavrul în lada unei canapele, a fost condamnat definitiv luni de Curtea de Apel Bucureşti la 26 ani închisoare pentru omor calificat şi tâlhărie.
Instanţa a decis să menţină decizia Tribunalului Bucureşti pronunţată la începutul lunii aprilie.
Judecătorii au luat act că mama fetiţei ucise, Simona Monica Iftimovici, nu a dorit să se constituie parte civilă în dosar, scrie Agerpres.
Pe de altă parte, magistraţii au decis ca Marcel Şerbuc să plătească daune tatălui biologic al fetiţei în cuantum de 80.000 euro, iar fratelui vitreg suma de 15.000 euro.
Pe 3 iunie 2023, Secţia 16 Poliţie a fost sesizată de proprietarul unui apartament din Capitală cu privire la faptul că a găsit în lada canapelei un sac din plastic ce emană un miros de putrefacţie.
Iniţial, s-a crezut că persoana decedată este o femeie, însă o expertiză efectuată la INML a stabilit că persoana decedată este o minoră în vârstă de 12 ani, identificarea având loc prin compararea profilului genetic al cadavrului cu profilul genetic al tatălui fetei.
Tatăl biologic al fetei este cel care a reclamat dispariţia copilei la începutul lunii mai.
Fata locuia cu chirie împreună cu mama ei şi concubinul acesteia, Ilie Marcel Şerbuc, într-un apartament din Cartierul Berceni, Sectorul 4 al Capitalei.
În spaţiul public a apărut o înregistrare purtată între mamă şi concubin, în care Marcel Şerbuc i-ar fi spus că nu a vrut să-i facă rău copilei, dar a avut un conflict spontan cu ea, ar fi împins-o şi fata s-ar fi lovit cu capul de cada din baie.
După crimă, mama şi concubinul ei au părăsit ţara, femeia fiind depistată în Catalunia – Spania, după ce a fost confruntată de colegii ei de muncă de la o fermă. Ulterior, femeia a venit singură în România, pentru a fi interogată de anchetatori.
În schimb, concubinul ei a fost dat în urmărire europeană şi arestat în Olanda, fiind trimis în România în luna august 2023.