Crima din Cenei ar putea schimba Codul Penal
A crescut semnificativ numărul celor care cer schimbarea legii penale și reducerea vârstei pentru răspunderea penală în cazul minorilor care comit crime. Dezbaterea aprinsă din spațiul public a convins și autoritățile să înceapă o analiză a prevederilor din codul penal care ar putea fi modificate. Ministrul Justiției a înființat un grup de lucru care a avut azi o prima ședința.
Grupul de lucru înființat la Ministerul Justiției analizează cum poate fi modificată legislația în cazul infracțiunilor comise de minori și dacă se impune scăderea vârstei pentru răspunderea penală. Discuțiile vor avea loc săptămânal pentru a ajunge la o propunere finală.
Radu Marinescu, ministrul Justiției: Sunt mai multe ipoteze în discuţie. O primă ipoteză este a coborârii vârstei minime de 14 ani în momentul de faţă, o altă ipoteză Este aceea a menţinerii vârstei minime, dar posibilitatea de a se răspunde şI sub 14 ani pe baza unei stabiliri ştiinţifice a discernământului. Există şI ipoteza de a se utiliza numai acest criteriu al stabilirii discernământului.
Fostul ministru al justiției Alina Ghorghiu nu crede că doar o reducere a vârstei privind debutul răspunderii în fața legii ar duce la o scădere semnificativă a faptelor grave comise de minori.
Alina Ghorghiu, fost ministru de Justiție: Germania nu a coborât vârstă răspunderii însă a investit masiv în justiția juvenilă,în centre educative închise,în servicii sociale cu putere reală de inetrventie,au preluat copiii din mediul toxic. România nu are nevoie acuim de un cod penal mai dur pt minori, ci are nevoie de psihologi în școli, de anchete sociale făcute de direcțiile de asistență socială așa cum trebuie și cu autoritate, nu doar pe hârtie, are nevoie de centre reale de specialitate, nu unele improvizate.
Datele oficiale ale poliției arată că în 2025 au avut loc cele mai puține infracțiuni violente comise de minori cu vârste sub 14 ani. Iar cele mai multe din ultimii 4 ani au fost înregistrate în 2024.
Infracțiuni comise de minori 0-13 ani
2022- 705 de infracțiuni de loviri sau alte violențe
2023-909 infracțiuni de loviri sau alte violențe
2024-1038 de infracțiuni de loviri sau alte violențe
2025-667 de infracțiuni de loviri sau alte violențe
În urma crimei din Cenei, tot mai multe voci cer modificarea legii astfel încât în cazul infracțiunilor grave, vârsta pentru răspunderea penală să scadă sub 14 ani, cât este acum limita prevăzută în codul penal.
Cătălin Crăciunescu, avocat: Din punct de vedere al scăderii pragului, în opinia mea s-ar impune doar sub condiția unor situații izolate pt fapte cu intenție de o violență deosebit de grave sub condiția îndeplinirii unor examene psihiatrice foarte clare care să determine dacă a conștientizat în momentele premergătoare și în cele ale săvârșirii infracțiunii, e în deplinătatea facultatior mintale și răspunderea să fie nu generalizată, ci particulară în funcție de fiecare caz.
În acest moment, Codul penal prevede că minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ. Iar până la 18 ani, se impun în general măsuri educative care nu presupun limitarea libertății. Dacă legea ar reduce acestea praguri, minorii ar fi descurajați să comită infracțiuni grave, sunt de părere reprezentanții sindicatelor din poliție.
Mihai Zlat, vicepreşedinte, SNPPC: E o discuție dacă să se înceapă această răspundere de la 10 sau de la 12 ani pt că am observat că în prezent minorii se dezvoltă mult mai repede în societate, cred că această vârstă de 14 ani este oarecum depășită și sunt alte state europene care au scăzut vârstă de la care se răspunde penal pt că discernământul se naște mult mai devreme decât știam noi.
O petiție online lansată după crima din Cenei pentru modificarea legii a strâns până acum peste 251 000 de semnături. Susținătorii cer o așa numită Lege Mario care să impună vârstă de 10 ani pentru răspundere penală în caz de omor și omor calificat, atunci când fapta este săvârșită cu intenție directă, premeditată, comisă de un minor cu discernământ, stabilit prin expertiză medico-legală psihiatrică.
Atenție, la numărul de urgență 119 se pot semnala cazurile de abuz, exploatare, neglijare a copilului. Iar 116 111 este telefonul copilului, pentru consiliere și sprijin specializat.

