Creştinii ortodocşi prăznuiesc Moşii de iarnă, când sunt pomeniți cei care nu mai sunt

22 februarie 2020, 12:43

În satul Vânători din Neamţ, toată lumea a venit la cimitir cu bucate sfințite și lumânări. Moșii de iarnă sunt prilej de pomenire a celor plecați la Domnul.

Tradiția cere ca cel puțin două lumânări să fie aprinse în memoria fiecăruia dintre cei care au murit. În acest fel, lumina le încălzește sufletele și îi ajuta să vegheze în continuare asupra casei din care au plecat.

În Oltenia, printre bucatele oferite în sâmbăta mortilor se află, obligatoriu, un castron cu piftie. Tanti Rodica a pregătit încă de ieri piftiile pe care le-a împărțit de ,,Sâmbăta morților”, conform tradiției locului.

Tradiția populară spune că în această zi nu se lucrează. Toate femeile care nu țin cont de acest avertisment sunt pedepsite să tremure precum piftia și să li se întoarcă pomana dată.

Și în Capitală, bisericile au fost arhipline. Chiar dacă stau la oraș, mulți bucureșteni nu au uitat cum se cinstește memoria celor pe care i-au iubit.

Moşii de iarnă deschid seria celor șapte sâmbete ale morţilor, ce se va încheia cu Sâmbăta lui Lazăr, ziua dinainte de Duminica Floriilor. De mâine începe marele post al Paștilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite