Creşterea veniturilor, afectată de inflaţie. Cei mai mulți bani se duc pe alimente, taxe și facturi

7 octombrie 2024, 19:18 (actualizat 8 octombrie 2024, 00:12)

Veniturile românilor au crescut în medie cu aproape 20 la sută în al doilea trimestru al anului, față de aceeași perioadă din 2023. Vestea proastă este că și cheltuielile au crescut. Cei mai mulți bani se duc pe alimente, taxe și facturi, iar educația este ultima pe listă, arată datele Institutului Național de Statistică.

Venitul mediu în gospodăriile din România a urcat, în perioada aprilie-iunie din acest an, la peste 8200 de lei, potrivit statisticilor oficiale. La prima vedere, creșterea este substanțială, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Mădălina Chiţu, jurnalist TVR: Datele INS arată că, în ultimul an, veniturile pe gospodărie au crescut mai mult decât cheltuiele, un român a avut, în medie, un venit de 3300 de lei, în creștere cu 18% față de anul trecut.

Nici cheltuielile nu au stat pe loc, însă creșterea a fost ceva mai ponderată.

Mădălina Chiţu, jurnalist TVR: Cheltuielile au sărit de 3.850 de lei, în creștere cu 15 procente. Când vine vorba de cheltuieli, impozitele și taxele sunt o treime din totalul facturilor. Pentru educație nu rămân prea mulți bani.

Cei mai mulți români recunosc că încasează mai mulți bani, comparativ cu anul trecut, însă creșterea este anulată, în mare parte, de inflație.

Sunt însă și români mai puțin norocoși care nu au primit nicio mărire salarială în ultimul an. Aceștia resimt acut impactul scumpirilor.

Experții în finanțe explică și de ce măririle salariale nu se resimt în buzunarele tuturor românilor.

Gabriel Biriş, avocat: În momentul în care vorbim de venituri medii de 3300 de lei și când știm cât de scumpă e viața, nu e loc de multe comentarii. Ne lăudăm de ani de zile cu creșteri record, dar nu vedem și o creștere a bunăstării marii majorități.

De altfel, statistica oficială arată că, la capitolul cheltuieli, sunt diferențe semnificative între românii care locuiesc în orașe și cei de la sate. Astfel, o gospodărie din mediul urban are cheltuieli lunare de 6840 de lei, de 1,3 ori mai mari față de una din mediul rural.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite