Creșterea bugetului UE ar garanta finanțarea adecvată a celor patru mari priorități europene

29 April 2026, 11:39

Plenul Parlamentului European a votat raportul privind viitorul Buget multianual al Uniunii Europene 2028-2034. Raportul solicită o creștere de 10% a bugetului, comparativ cu propunerea inițială a Comisiei Europene iar creșterea ar garanta finanțarea adecvată a celor patru mari priorități europene: apărarea și securitatea, pe de o parte, și agricultura și coeziunea, pe de altă parte.

Coraportor pentru acest proiect este  europarlamentarul român Siegfried Mureșan. Volumul total al exercițiului financiar a fost aproximat la suma de două trilioane de euro.

În proiect a fot solicitată identificarea unor sume care să ajute la completarea colicitarilor europarlamentarilor.

Europarlamentarii români spun că bugetul pentru următorul exercițiu trebui sa fie făcut în așa fel încât să nu transforme Uniunea Europeană într-o organizație cu două tipuri de state. Deputații europeni propun o majorare cu circa 10% a cifrelor prevăzute în propunerea Comisiei Europene din iulie 2025. Majorarea ar urma să fie distribuită uniform între cele trei rubrici bugetare care sprijină prioritățile Uniunii  și ar reduce, astfel, presiunile inflaționiste.

Parlamentul și-a finalizat poziția de negociere referitoare la regulamentul care stabilește structura și principalele sume aferente bugetului european pe perioada 2028-2034. Pentru a putea fi adoptat, Regulamentul privind bugetul multianual necesită aprobarea Parlamentului. Negocierile pot începe după ce statele membre cad de acord asupra unei poziții comune.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite