Cozi la cofetării pentru mucenici. Unii patiseri şi cofetari au reinventat reţeta clasică

10 martie 2025, 09:28

De 9 martie, tradiţia spune că de pe masă nu ar trebui să lipsească mucenicii. Cofetăriile și patiseriile au fost duminică pline ochi cu pofticioși care n-au vrut să rateze ocazia de a se bucura de desertul bine însiropat cu miere şi presăraţi cu nucă.

Aglomeraţie mare în cofetăriile şi patiseriile din întreaga ţara pentru tradiționalii mucenici din 9 martie.

În timp ce clienţii aşteaptă răbdători să le vină rândul, în laboratoare, mâinile cofetarilor şi patiserilor nu stau o secundă. Pregătesc tavă după tavă, pentru că toată lumea să pună pe masă desertul bine însiropat.

Florenţa Mihăilă – cofetar: “Comenzile au fost plasate cam cu o săptămână înainte. Nu este aceeaşi agitaţie ca de sărbători. Oamenii comandă, vin îşi ridică comanda când poftesc, au mucenicii gata pe farfurie”.

Mirela Stoica – cofetar: Sunt clienţi care au dat comandă şi pentru săptămâna următoarea şi vom face şi la liber, ca să avem pentru clienţii cărora le-a plăcut şi doresc să mai mănânce şi săptămâna următoare”.

Unii patiseri şi cofetari au reinventat reţeta clasică.

Gustul şi aromele mucenicilor s-au schimbat odată cu trecerea timpului. Glazura de ciocolată ori fistic, dar şi fructele proaspete pot să înlocuiască mierea şi nuca.  În timp ce pentru modelarea mucenicilor aluatul de croissant ia locul celui de cozonac.

Totul vine cu un preţ pe măsură, chiar şi de trei ori mai mare faţă de un mucenic tradiţional pentru care plătim aproximativ 10 lei. Cererea cea mai mare a fost, însă pentru tradiţionalii mucenici: cei însiropaţi în miere şi presăraţi cu nucă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite